Uniunea Voluntarilor de Război cere instituirea Zilei naționale a voluntarilor de război

Uniunea Voluntarilor de Război 1991-1992 cere în mod repetat conducerii Republicii Moldova să declare 19 iunie – Ziua națională a voluntarilor de război. Acest lucru va mobiliza acțiuni de educație patriotică a tinerei generații, a menționat Sergiu Caracai, președinte al Uniunii, în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Sergiu Caracai a spus că organizația pe care o conduce promovează în rândurile tinerei generații adevărul istoric despre tragediile prin care a trecut Republica Moldova până să obțină independența și după. „Multe evenimente de acest fel le-am desfășurat cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la obținerea independenței Republicii Moldova și celei de-a 30-a comemorări a începutului războiului de la Nistru. Ele au avut loc în diferite regiuni ale republicii, dar și în liceele și bibliotecile din Chișinău. Unele din acestea au fost difuzate la televizunea publică, la posturi radio, au fost mediatizate în ziare și pe rețele de socializare. Avem programe, manifestări pentru întreg anul 2022”, a specificat Sergiu Caracai.

Președintele Uniunii a mai comunicat că a adresat o scrisoare președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, prin care se cere aprobarea unei legi speciale cu privire la statutul juridic al voluntarilor de război. „Mai întâi voluntarii de război să fie recuoscuți prin lege și apoi venim cu mai multe propuneri. Mai întâi această lege să fie cel puțin discutată cu noi”, a spus Sergiu Caracai.  

„30 de ani au trecut și noi tot nu ne putem mișca din loc. Eu am fost și pe la Academia de Științe, și numai pe unde am fost. Mulți dintre dânșii, nu mai spun de guvernările trecute, care refuzau întotdeauna, nici nu voiau să vorbească cu noi, e clar, ei spuneau că noi suntem bandiți, că suntem altă categorie de oameni și nu ne-or face nicio lege. Dar acum este altă conducere, altă guvernare”, a spus Sergiu Caracai, manifestând speranță că legea va fi totuși votată.

Sergiu Caracai a mai spus că a fost invitat la Consiliul Suprem de Securitate, unde s-au discutat aspecte privind statutul juridic al voluntarilor de război, iar ulterior i s-a comunicat că Guvernul va lucra asupra legii speciale privind statutul juridic al voluntarilor de război.

Notă: Agenția de presă IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.