Uniunea Scriitorilor a înmânat premiile literare pentru anul 2013

Nicolae Esinencu a obţinut Premiul Mare „Opera Omnia” la  Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, eveniment desfăşurat aseară, 13 iunie, la Chişinău. Consiliul uniunii a acordat cele mai importante titluri onorifice pentru activitatea literară în anul 2013. Premiul de Excelenţă a fost decernat scriitorilor Leo Butnaru şi Vlad Zbârciog. Premiul relaţii culturale –  scriitorului Nicolae Spătaru, iar Premiul consiliului – scriitorului şi jurnalistului Ghenadie Postolachi, transmite IPN.

Pe lângă destincţiile Consiliului Uniunii Scriitorilor, un juriu autonom, compus din 7 critici de artă din Moldova, a acordat premii scriitorilor după criteriile axiologice, genurile literare şi autenticitatea textelor. Premiul la categoria poezie a fost înmânat lui Nicolae Popa. La categoria critică literară, premiul a fost împărţit de doi autori: Mihai Cimpoi şi Grigore Chiper. Ştefan Poiată a fost premiat la categoria eseu publicistic. Pentru debut literar, premiul a fost acordat scriitorului Alexandru Cosmescu.

Doar membrii Uniunii Scriitorilor pot depun dosarele pentru premiere. Excepţie fac debutanţii. Aceştia prezintă cartea editată Consiliului uniunii, care urmează să fie dată juriului.

Juriul a decis să nu acorde anul acesta niciun premiu literar pentru proză, deşi au fost 3 candidaţi. „Literatura presupune o competiţie, anul acesta nu a fost să fie”, a declarat preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, solicitat de IPN. Potrivit scriitorului, este mai multă lume dezamăgită, nu doar cei trei autori la secţiunea proză. „Au fost depuse peste 100 de titluri. Acest proces de alegere şi decernare a premiilor este destul de complex, noi începem cu 6-7 luni înainte de gală. Părerile juriului sunt autonome”, a spus Arcadei Suceveanu.

Premiul la categoria „Carte pentru copii” a fost decernat scriitorului Boris Schiţco. Asociaţia culturală „Compasiune şi Spiritualitate” a înmânat un premiu special scriitorului Dumitru Crudu, pentru romanul „Un american la Chişinău”.

Gala Premiilor s-a ţinut la 13 iunie, pentru a comemora deportarea a mii de intelectuali în Siberia, iar cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în amintirea lor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.