Unitățile de schimb valutar vor fi supravegheate video pe toată durata programului de lucru

Activitatea unităților de schimb valutar va fi supravegheată video în regim real pe toată durata programului de lucru, iar înregistrările vor fi păstrate în formă digitală cel puțin 15 zile calendaristice. Acest lucru este prevăzut de un proiect de modificare a Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei și a Legii privind reglementarea valutară, aprobat de Parlament în prima lectură, transmite IPN.

Suplimentar, unitățile de  schimb valutar vor fi obligate să înregistreze fiecare operațiune de schimb valutar în numerar cu persoane fizice, la momentul efectuării acesteia, în formularele documentelor stabilite de Banca Națională a Moldovei. O  cerință pentru unitățile de  schimb valutar este să nu admită divergențe între valoarea operațiunilor înregistrate și soldurile de mijloace bănești circulante deținute.


Proiectul introduce obligativitatea prezentării unui act de identitate la schimbarea unei sume mai mari de 500 de euro.

Odată cu adoptarea legii, BNM, în calitate de autoritate de supraveghere, va dispune de instrumente legale pentru a asigura o mai bună supraveghere a activității unităților de schimb valutar, precizează instituția, care și este autorul proiectului.

O altă prevedere constă în majorarea cuantumului amenzii aplicate caselor de schimb valutar sau hotelurilor care admit încălcări ale legislației valutare. Amenda va crește de la 25 de mii de lei până la 100 de mii de lei.

Proiectul mai prevede majorarea termenului de luare a deciziei de către BNM pentru licențierea caselor de schimb valutar și a hotelurilor – de la 15 la 30 de zile, ținând cont de cerințele suplimentare stabilite pentru licențiere.

Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să fie votat în cea de-a doua lectură, publicat în Monitorul Oficial și promulgat de președintele țării.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.