Asociația „Unirea-ODIP” se disociază de mesajele transmise săptămâna trecută de contramanifestații din fața Curții Constituționale. Într-o conferință de presă la IPN, liderul asociației, Vlad Bilețchi, a spus că în fața Curții au venit membrii și simpatizanții Partidului „Șansă” din Găgăuzia pentru a protesta împotriva unor prevederi ale Codului Fiscal. În același timp, a fost organizată o contramanifestație care a degenerat în răspândirea urii și xenofobiei.
Liderul „Unirea-ODIP” a prezentat imagini cu mai mulți activiști care o susțin pe președintă și Partidul Acțiune și Solidaritate și care au participat la contra-manifestația din fața Curții Constituționale. „Aceste persoane sunt cunoscute opiniei publice pentru faptul că pledează deschis și activ pentru Maia Sandu, fiind prezenți la fiecare manifestație de protest care este organizată de către partidul Șor (partid declarat neconstituțional, n.r.), „Șansa” sau oricare alt partid de opoziție. Nu avem nimic în comun cu ei, nu i-am fi băgat în seamă dacă nu s-ar fi luat și nu s-ar fi folosit de mesajul unionist”, a spus Vlad Bilețchi.
Potrivit lui, toate mesajele provocatoare și instigatoare la ură interetnică transmise de așa-zișii unioniști ar putea reprezenta un pretext pentru Federația Ruse pentru a interveni în Republica Moldova. „Noi, cei care de-a lungul timpului am promovat cauza românească și unionistă, ne disociem total de aceste tipuri de evenimente, de aceste scandaluri, provocări, destabilizări, de acest război hibrid purtat împotriva noastră. Ce s-a întâmplat de fapt? Oamenii din Găgăuzia au venit să protesteze împotriva PAS și au plecat protestând împotriva unioniștilor”, afirmă Vlad Bilețchi.
În opinia sa, Găgăuzia este un spațiu delicat, îndeosebi pentru mesajul național românesc și pentru cei care își propun să promoveze cauza reîntregirii naționale, a reunirii. Și în toate acțiunile lor de-a lungul anilor au ținut cont de acest aspect atunci când a fost vorba despre alte etnii, și anume pentru a nu-i provoca pe reprezentanții acestora. Evenimente ca cel din fața Curții Constituționale sunt absolut contraproductive în cauza unirii.
„Au aplicat cea mai „bună” tactică – dezbină și condu. Ne-au pus cap în cap, ne-au aruncat în foc, iar mai departe, clarificați-vă. În cazul în care situația va degenera, unioniștii sunt de vină – iată ce fac ei. Unioniștii la ora actuală sunt manipulați de guvernarea PAS și Maia Sandu, care nu-și asumă unirea”, afirmă liderul „Unirea-ODIP”.
Potrivit lui, actuala guvernare a reușit să se compromită. „V-ați trimis activiștii, susținătorii ghidați și organizați de partid să-și asume drapelul românesc, unionist și să-l compromită”, a mai spus Vlad Bilețchi.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.