Unioniştii au organizat Podul de flori la Prut şi au pornit spre Bucureşti

Sutele de participanţi la Marşul lui Ştefan cel Mare au ajuns la Ungheni unde au reconstituit Podul de flori, acţiune care a avut loc şi la începutul anilor 90 când mai mulţi locuitori din Republica Moldova au militat pentru Unirea cu România. Participanţii au mers pe podul care uneşte cele două maluri de Prut, după care un grup a pornit spre Bucureşti, unde urmează să se întâlnească cu unioniştii din România în Piaţa Universităţii, mâine, 12 iulie, transmite IPN.

Participanţii au scandat „România n-a avut graniţă la Prut”, „Basarabia pământ românesc”, „Unire”, „Basarabia e România”, „Limba română – unica stăpână”, „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, „Jos hotarul de la Prut”, „România mare, vechile hotare”, „Trăiască România Mare”.

Participanţii au cântat piese patriotice şi au salutat alţi unionişti din România care îi îmbrăţişau pe participanţii din Republica Moldova şi, la rândul lor, scandau „Bine aţi venit acasă, fraţilor”.

Tudor Ungureanu, interpret de muzică populară şi lider al ansamblului „Ştefan Vodă”, a spus în faţa celor prezenţi că a trecut vama cu lacrimi în ochi şi că este o ruşine că fraţii trebuie să prezinte tot felul de documente ca să ajungă acasă. Interpretul speră că în Moldova creşte o generaţie care va reuşi să aducă Basarabia acasă, în România.

Acţiunea a început duminica trecută, 5 iulie, când la Chişinău a fost organizat un miting unionist „Marea Adunare Naţională”, iar de acolo, sute de participanţi au pornit la hotarul cu România în marş ca să ceară unirea.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.