Unii politicieni merg la Moscova ca să-i convingă pe ruşi să ne preseze, oficial

Unii politicieni moldoveni se deplasează personal la Moscova ca să convingă autorităţile ruse să impună Moldovei diferite embargouri şi să preseze ţara. Interesul acestora este de a strica imagina guvernării putere şi să influenţeze rezultatele la următoarele alegeri. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, în cadrul dezbaterii publice „Post-scriptum: Ce ar trebui să ştie şi să facă societatea moldovenească în cazul declaraţiilor catalogate drept „deranjante”, făcute de către oficiali străini la adresa Republicii Moldova?”, organizată de Agenţia de presă IPN.

„În funcţia mea de ministru al agriculturii am făcut tot posibilul să nu intervină politicul în relaţia comercială cu statele importante. Dar nu putem evita aceasta. De multe ori am spus la Moscova că noi, politicienii, venim şi ne ducem, dar n-ar trebui să permitem să apară vrajba între popoare. Dar sunt politicieni din Moldova, care îi conving pe cei din Moscova să instituite anumite presiuni în raport cu Moldova”, a afirmat oficialul.

Vasile Bumacov, care s-a referit la embargoul impus de Rusia pentru vinurile şi divinurile moldoveneşti, a spus că, recent, a fost finalizată reforma sectorului dat. „A fost creată o Agenţie a vinului. Va fi un parteneriat bun şi însuşi sectorul va fi cel care îi va pedepsi pe cei care încalcă regulile de joc. Noi de fiecare dată căutăm duşmani în afară, dar trebuie să ne clarificăm aici înăuntru. Nici nu ştiţi câţi merg la Moscova şi se înţeleg să fie blocat una sau alta ca să câştige ei alegerile. Când anul acesta au fost presaţi, monopoliştii pe export au mers la Moscova ca să facă presiuni. Ştim ce avem de făcut, trebuie şi producătorii să meargă spre diversificarea pieţelor”, a adăugat ministrul agriculturii.

Oficialul spune că uneori moldovenii discriminează produsele autohtone fără a intra în detalii. „Noi de fiecare dată vedem că la noi ceva nu este bun. Trebuie să fim foarte atenţi la declaraţii şi partenerii noştri au interesul lor, în discuţiile noastre să ştim cum să promovăm interesul nostru naţional, fiindcă luptele pe interior ne aduc o defavoare”, a spus Vasile Bumacov.

Dezbaterile publice cu tema: „Post-scriptum: Ce ar trebui să ştie şi să facă societatea moldovenească în cazul declaraţiilor catalogate drept „deranjante”, făcute de către oficiali străini la adresa Republicii Moldova?”, este ediţia a XXI-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este susţinut de Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.