Agricultorii din Republica Moldova vor avea pierderi mari din cauza secetei din anul curent, iar mulți dintre ei, în lipsa veniturilor, riscă să nu poată începe semănatul culturilor pentru anul viitor. O spune Vasile Mârzenco, director executiv al Federației Naționale a Fermierilor (FNF), care precizează pentru IPN că, în lipsa precipitațiilor, va avea de suferit roada de grâu și orz, dar cele mai mari pierderi vor fi la recolta de porumb și floarea soarelui.
„Autoritățile trebuie să intervină prompt și să purceadă la crearea unor comisii, cu participarea autorităților publice locale, pentru a identifica localitățile unde agricultorii au avut de suferit de pe urma secetei, dar și a ploilor cu grindină, și, respectiv, să ia măsuri pentru a interveni cu sprijin financiar. Problema nu e doar că fermierii nu vor avea veniturile scontate în anul curent, dar și că ei nu vor putea începe următorul ciclu agricol, cu însămânțarea terenurilor, cu grâu de toamnă, orz”, subliniază directorul executiv al FNF.
Vasile Mârzenco spune că deține o mică întreprindere agricolă și roada de grâu pe care o va strânge în anul curent va fi cu 50% mai mică față de anul trecut. „Dar porumbul este total afectat și nu va fi recoltă. Și floarea soarelui va fi afectată mai mult de 50-60% și cheltuielile care s-au investit nici pe departe nu vor fi acoperite de veniturile pe care le vom obține”, specifică directorul executiv al FNF.
Potrivit lui Vasile Mîrzenco, irigarea pentru grâu, porumb, floarea soarelui practic nu se aplică în Republica Moldova, pentru că sistemele de irigare la scară largă sunt la pământ. „Este foarte costisitor să aplici irigarea în agricultură, și este o problemă care trebuie soluționată. Totodată, agricultorii trebuie motivați să reanimeze irigarea la scară mică - să restabilească lacurile, heleșteele, iazurile, care sunt înnămolite. Pâraiele duc apele de ploaie și de zăpadă în Nistru și Marea Neagră, dar noi nu le captăm în diferite construcții hidrotehnice, pentru a le utiliza la irigare”, atenționează resposabilul de la FNF.
Totodată, Vasile Mârzenco este de părerea că chiar și rezervele de apă din râurile Nistru și Prut nu ar fi suficiente pentru a asigura irigarea culturilor agricole la scară largă. „Dar cel puțin cu aceste rezerve ar putea fi irigate suprafețe de culturi agricole, care ar asigura strictul necesar al republicii, siguranța alimentară a țării, cum ar fi grâul pentru panificație, hrana pentru fermele zootehnice”, adaugă directorul executiv al FNF.
Deși reprezentanți ai statului spun că agricultorii trebuie să-și asigure afacerile, în cazul unor situații excepționale, există probleme și la acest capitol „Statul acordă subvenții pentru ca fermierii să achite prima de asigurare, dar agricultorii nu sunt foarte receptivi și nu își asigură culturile în măsura în care sunt așteptările autorităților. Fermierii spun că niciodată nu au mijloace financiare libere în conturi pentru a efectua această asigurare. Mai mult, acum câțiva ani, unele companii de asigurare au avut un comportament nu tocmai corect cu agricultorii, iar despăgubirile nu au fost plătite la timp fermierilor”, menționează Vasile Mârzenco.