UNICEF: Cum să interacționați și să vă sprijiniți copiii acasă în timpul pandemiei

Evenimentele recente care au avut loc ca rezultat al pandemiei de COVID-19 au schimbat rutinele zilnice ale multor copii și părinți. Întrucât tot mai multe familii se confruntă cu distanțarea socială, auto-carantina și închiderea școlilor și a locurilor de muncă, este posibil ca acestea să se simtă stresate. În context, UNICEF Moldova vine cu mai multe recomandări pentru părinți, pentru ca aceștia să petreacă timpul cu copiii eficient chiar și pe timp de carantină, notează IPN.

Astfel, părinții sunt îndemnați să creeze împreună cu copilul un program zilnic, să deseneze împreună structura acestui program, astfel încât să fie reprezentată fiecare activitate și inclusă o cronologie generală pentru momentul în care fiecare din ele va avea loc. Binevenit ar fi organizarea unui program care să corespundă cu rutina zilnică pe care copilul a avut-o la grădiniță înainte de noua situație.

Copiii pot fi și trebuie incluși în treburile și activitățile gospodărești zilnice, indicându-le exact sarcina sau un rol. De exemplu, aranjarea mesei, udarea florilor, împăturirea hainelor curate etc.

Părinții pot face o listă cu activități care pot fi făcute în casă sau afară, în funcție de circumstanțe și echilibra activitățile fizice cu activitățile sedentare. Când vine vorba de copiii de vârstă preșcolară, este mai importantă menținerea unui proces de învățare pozitiv și distractiv, decât părinții să-și facă griji în privința păstrării abilităților academice ale acestora. Momentele, cum ar fi cititul împreună, povestitul de istorioare și jucatul, sunt modalități distractive de a continua învățarea fără a-i stresa prea tare pe cei mici.

Se recomandă și stabilirea conținutului și timpului corespunzător petrecut în fața ecranelor TV, precum și protejarea copiilor de conținutul mass-media necorespunzător care îi poate îngrijora și stresa și mai tare. Acest lucru se va face prin limitarea numărului de știri despre COVID-19 pe care familia le ascultă, mai ales în fața copiilor mici.

Atunci când părinții se confruntă cu comportamente nedorite, sunt îndemnați să opteze pentru metode non-violente de disciplinare.

Pentru a compensa distanțarea socială pot fi utilizate tehnologiile și diverse aplicații care permit contactul și discuțiile cu prietenii și familia la distanță.

Toate instituțiile de învățământ din țară sunt închise din 11 martie. Acestea vor rămâne închise până cel puțin la sfârșitul lunii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.