Asociația Obștească Societatea Invalizilor din Republica Moldova (AOSIRM) a fost dotată cu echipamente din partea Agenției ONU pentru refugiați, cu sprijinul Japoniei. Asistența oferită ajută la creșterea capacității organizației de a identifica, ajunge și sprijini mai multe persoane aflate în nevoie, atât moldoveni, cât și refugiați, transmite IPN.
Lotul include două mașini cu acces pentru scaune cu rotile, generatoare de curent, laptopuri, imprimante și 200 de truse de igienă pentru adulți și copii. „Acest echipament ne va încuraja și mai mult în activitățile planificate pentru a ajuta refugiații din Ucraina și concetățenii noștri”, a declarat Mihail Marginean, președintele asociației. „De asemenea, această donație ne va ușura problemele logistice și implementarea diferitelor proiecte planificate. Parteneriatul nostru cu UNHCR contribuie la creșterea capacității organizației noastre și ne ajută să devenim mai puternici și mai viabili pentru beneficiarii noștri”, a mai spus Mihail Marginean.
„Când Rusia și-a început agresiunea împotriva Ucrainei, mulți oameni, toți vulnerabili, au fost nevoiți să fugă pentru a-și salva viețile. Este ușor de observat că persoanele cu dizabilități au întâmpinat cele mai mari dificultăți în călătoria spre siguranță”, a declarat Yoichiro Yamada, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova. „Activitățile UNHCR, împreună cu cele ale Republicii Moldova și ale poporului său, întruchipează umanitatea și compasiunea.”
Francesca Bonelli, reprezentanta UNHCR în Republica Moldova, a declarat că Japonia este un partener important pentru investițiile Agenției în capacitatea comunității în Republica Moldova. „Continuăm să sprijinim inițiative precum AOSIRM care lucrează atât cu moldovenii, cât și cu refugiații cu dizabilități.”
Republica Moldova a primit mai mulți refugiați din Ucraina pe cap de locuitor decât orice altă țară din întreaga lume: la fiecare trei cetățeni moldoveni le revine o persoană din Ucraina. La 21 martie 2023, din totalul de 791 093 de refugiați ucraineni sosiți, 100 366 au rămas în Republica Moldova, dintre care 60% sunt femei și 46% sunt copii.