Ungaria nu se opune ideii deschiderii unui centru de eliberare a vizelor de către România

Crearea unui alt Centru comun de eliberare a vizelor la Chişinău, de către România, ar putea fi posibilă, deoarece acesta nu este drept exclusiv al Ungariei, a declarat miercuri, 25 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, Kinga Goncz, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Ungare. Potrivit oficialului, Ungaria deţine pionieratul şi trebuie să dispună de capacitatea de a lucra în acest sens, fiind vorba şi de primul centru comunitar de acest gen. Totodată, şeful diplomaţiei maghiare a mai afirmat că prezenţa mai multor oficiali la deschiderea Centrului reprezintă un mesaj puternic al UE în susţinerea R. Moldova. În cadrul unei întrevederi cu spicherul Marian Lupu, Goncz a declarat că R. Moldova este un partener şi un aliat important pentru Ungaria. “Susţinem demersurile de integrare europeană ale Moldovei, iar implementarea cu succes de către Chişinău a Planului de Acţiuni RM–UE va constitui un argument în favoarea unui dialog avansat cu Uniunea Europeană”, a accentuat şeful diplomaţiei maghiare. Potrivit acestuia, UE este tot mai interesată de ţările Europei de Sud-Est, inclusiv în evoluţiile democratice din R. Moldova. Ea a reiterat susţinerea Ungariei pentru integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova, subliniind faptul că Uniunea Europeană are nevoie de un vecin prosper şi stabil la graniţele sale. Primul Centru comun de eliberare a vizelor (CCEV) din Europa a fost inaugurat miercuri, 25 aprilie, în cadrul Ambasadei Ungariei de la Chişinău, în prezenţa conducerii R. Moldova şi a unor înalţi oficiali europeni. La prima etapă, Centrul va elibera vize pentru Ungaria, Austria, Letonia şi Slovenia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.