Pe 15 noiembrie 2022, populația lumii va ajunge la 8 miliarde de locuitori – o altă etapă importantă în creșterea rapidă a numărului de oameni de pe planetă. Dar, în timp ce lumea se pregătește să atingă acest prag, este important să nu uităm că tendința globală către o populație mondială tot mai mare ascunde o diversitate remarcabilă de evoluții demografice la nivel regional și național.
Nivelurile ridicate de fertilitate care determină creșterea demografică globală sunt concentrate într-un număr tot mai mic de țări; de fapt, deja 60% din populația mondială trăiește în țări cu rate de fertilitate la sau sub nivelul de înlocuire (în medie 2,1 copii raportați la o femeie). Într-un număr din ce în ce mai mare de țări, creșterea demografică a stagnat sau chiar s-a transformat într-o scădere a populației.
Multe dintre țările din Europa Centrală și de Est, în special, au înregistrat o scădere a populației în ultimele decenii, ca urmare a efectelor combinate ale fertilității scăzute, ale mortalității ridicate (în special în rândul bărbaților) și ale nivelurilor ridicate de emigrare (în special în rândul persoanelor tinere de vârstă reproductivă). Acest lucru a creat un mediu demografic unic în regiune: o sursă de multă frică și anxietate, pe de o parte, dar și, din ce în ce mai mult, un impuls pentru identificarea unor soluții creative pentru a aborda cauzele care stau la baza acestei situații și pentru a profita la maximum de oportunitățile care apar odată cu schimbările demografice.
UNFPA oferă sprijin țărilor în eforturile lor de a face față efectelor schimbărilor demografice prin intermediul unui program regional de Reziliență demografică și a lansat un Deceniu al rezilienței demografice în cadrul unei Conferințe ministeriale care a avut loc la Sofia în decembrie 2021, cu scopul de a mobiliza acțiunile pentru a permite țărilor să prospere într-o lume cu o situație demografică în schimbare.
Pe măsură ce ne apropiem de pragul de 8 miliarde de locuitori ai lumii, iată 8 lucruri pe care țările din această regiune le pot face pentru a atenua efectele potențial negative asupra indivizilor, a societăților și a economiilor și pentru a prospera într-o lume cu schimbări demografice rapide:
1. Încurajarea oamenilor să aibă numărul dorit de copii
Sondajele arată că oamenii din regiune ar dori, în general, să aibă doi sau mai mulți copii, dar adesea ajung să aibă unul singur sau chiar niciunul. Acest decalaj între fertilitatea dorită și dimensiunea reală a familiei indică faptul că există bariere semnificative care îi împiedică pe oameni să își realizeze intențiile de fertilitate. Printre acestea se numără costurile ridicate (în special în ceea ce privește îngrijirea și educația), dificultățile legate de combinarea responsabilităților profesionale și familiale, precum și normele de gen dăunătoare, conform cărora femeile trebuie să realizeze o mare parte din sarcinile de îngrijire și cele casnice. Guvernele pot înlătura aceste bariere prin extinderea politicilor sociale și familiale, prin crearea unor locuri de muncă mai favorabile familiei, prin combaterea inegalităților de gen persistente în societate și, în general, prin crearea unor medii care să le permită tinerilor, în special, să aibă încredere în țara lor, în comunitatea lor și în perspectivele lor economice pentru a-și planifica viitorul și pentru a-și întemeia o familie. Pentru aceasta este nevoie de progrese în materie de bună guvernare, respectarea drepturilor omului și asigurarea unei creșteri economice susținute și durabile.
2. Crearea unor societăți în care oamenii să dorească să trăiască și să își planifice viitorul
În cea mai mare parte a regiunii, emigrarea are ca rezultat exodul de creiere, contribuie la scăderea populației, agravează îmbătrânirea societăților și afectează ratele de fertilitate, deoarece mulți tineri de vârstă reproductivă își întemeiază familii în străinătate. Conform unui sondaj recent al UNFPA, în Bosnia și Herțegovina, de exemplu, unul din doi tineri, adică 47%, declară că se gândesc să părăsească țara temporar sau definitiv. Potrivit sondajului, nemulțumirea față de calitatea vieții este principalul factor care determină interesul tinerilor de a pleca în străinătate.
Țările trebuie să creeze politici și să ia măsuri pentru a îmbunătăți educația și perspectivele de angajare, să extindă serviciile publice de calitate și accesul la locuințe, să restabilească încrederea populației în instituțiile publice, iar tinerii trebuie să fie încurajați să participe în domeniul afacerilor publice. Desigur, migrația nu este neapărat un lucru rău: ea oferă oportunități de a studia și de a dobândi experiență profesională în străinătate, de a învăța noi limbi străine și de a face cunoștință cu diferite culturi . Dar oamenii nu ar trebui să simtă că trebuie să plece sau că nu se pot întoarce în propria țară din cauza lipsei de oportunități în țara lor. În cele din urmă, este responsabilitatea guvernelor să construiască societăți în care oamenii să vrea să rămână, să trăiască și să aibă familii, dacă optează pentru acest lucru.
3. Încurajarea persoanelor în vârstă să rămână membri sănătoși și activi ai societății
Având în vedere că se nasc mai puțini copii și că mulți tineri pleacă la muncă în străinătate, societățile în general îmbătrânesc. Dacă mai adăugăm și o creștere bună a speranței de viață, nu ar fi de mirare ca această regiune să recupereze rapid decalajul față de restul Europei, unde, până în 2050, aproape 30% din populație va avea 65 de ani sau mai mult.
Îmbătrânirea societăților este încă văzută pe larg printr-o prismă negativă: o amenințare la adresa statului social și o povară pentru tineri. Cu toate acestea, îmbătrânirea devine o problemă doar atunci când instituțiile nu se pregătesc și nu se adaptează. Există avantaje potențiale uriașe atunci când oamenii au acces la educație și la asistență medicală pe tot parcursul vieții și ajung la bătrânețe cu aptitudini utile și în stare bună de sănătate, rămânând participanți activi în economie și societate, în timp ce noțiunea de vârstă de pensionare devine mai flexibilă, iar persoanele în vârstă devin promotorii unei „economii de argint” în continuă creștere, care se dezvoltă în jurul nevoilor și alegerilor lor.
Excluderea galopantă a persoanelor în vârstă din societate este o tragedie umană și un eșec moral. De asemenea, aceasta dăunează țărilor – din punct de vedere economic și social. Într-o regiune care îmbătrânește rapid, țările pur și simplu nu își pot permite să excludă un sfert din populație, cu toate abilitățile, talentele și diversele sale contribuții.
4. Investirea în politici familiale (și garantarea că acestea nu dezavantajează femeile)
Politicile sociale și familiale puternice sunt esențiale pentru a garanta că oamenii pot avea numărul de copii pe care și-l doresc. Țările puternic dezvoltate cheltuie între 1 și 4% din PIB pentru susținerea familiilor. Una dintre cele mai eficiente politici este oferirea de servicii de îngrijire a copiilor la prețuri accesibile și de înaltă calitate, care să înceapă odată cu terminarea concediului parental și să se alinieze cu orele de lucru ale părinților.
Politicile funcționează cel mai bine în sprijinirea alegerilor în materie de fertilitate dacă răspund la diferitele nevoi ale indivizilor în diverse situații de viață. Acestea ar trebui să permită bărbaților și femeilor să concilieze responsabilitățile profesionale și familiale și să ofere sprijin financiar familiilor cu venituri mici. Dovezile arată că este puțin probabil ca politicile cu scop îngust care se concentrează doar pe oferirea de stimulente financiare pentru a avea mai mulți copii să aibă un impact de durată.
De asemenea, este important să ne asigurăm că măsurile de sprijinire a familiei nu exercită, fără să vrea, presiuni asupra femeilor pentru ca acestea să renunțe la educația și cariera lor. De exemplu, perioadele foarte lungi de concediu de maternitate, deși par a fi un beneficiu generos, au tendința de a îngreuna revenirea femeilor la locul de muncă după nașterea unui copil. Politicile de sprijinire a familiei trebuie să ia în considerare astfel de efecte și să se asigure că atât femeile, cât și bărbații care muncesc contribuie în mod echitabil în ceea ce privește responsabilitățile de îngrijire și cele casnice.
5. Abordarea stereotipurilor privind rolurile de gen în familie și în societate
Inegalitatea și stereotipurile de gen omniprezente privind rolurile respective ale femeilor și ale bărbaților în familie, la locul de muncă și în cadrul societății sunt factori determinanți ce împiedică oamenii să-și realizeze aspirațiile lor legate de fertilitate. Țările ce înregistrează niveluri scăzute ale egalității de gen tind spre niveluri foarte scăzute ale ratelor de fertilitate, chiar dacă țara este puternic dezvoltată. Aceasta se întâmplă, în mare parte, din cauza că se consideră în continuare că femeile trebuie să-și asume un volum mai mare al muncilor de îngrijire neremunerată și a sarcinilor casnice (în Europa și Asia Centrală, femeile petrec în medie de 2,5 ori mai mult timp realizând munci de îngrijire neremunerată decât bărbații). Într-o regiune în care femeile au un nivel înalt de educație, aceasta înseamnă în esență că ele sunt obligate să aleagă între muncă și familie. Abordarea stereotipurilor și a normelor sociale dăunătoare necesită timp, însă eventualele beneficii sunt extraordinare – și depășesc cu mult perspectiva de sporire a ratelor natalității. Deoarece atunci când femeile pot participa pe deplin în toate sferele societății fără a fi nevoite să abandoneze ideea de a avea un copil, țările sunt susceptibile să crească, nu doar în materie de număr, dar și de posibilități, stabilitate și prosperitate pentru generațiile viitoare.
6. Oferirea de posibilități mai bune pentru tineri
Sentimentul profund de incertitudine al tinerilor cu privire la viitorul lor cauzează nivelurile ridicate de emigrare din această regiune și contribuie la menținerea unui indice scăzut al ratelor de fertilitate. O combinație dintre șomaj și locuri de muncă instabile, lipsa bunei guvernări și posibilitățile limitate de angajare determină mulți tineri, în special din Europa de Est și de Sud-Est, să caute posibilități mai bune în alte părți. Sentimentul răspândit de incertitudine și instabilitate, împreună cu asistența și serviciile slab dezvoltate pentru familii, împiedică foarte mult tinerii să aibă numărul de copii pe care și-l doresc sau să aibă copii în general. Abordarea acestor provocări necesită intervenții de politici cuprinzătoare legate de educație, sănătate, piața muncii, buna guvernare și participarea politică, precum și consolidarea sistemelor de protecție socială.
7. Crearea unor societăți mai incluzive
În măsura în care schimbările demografice sunt deseori percepute drept o provocare, acestea pot fi văzut și ca o posibilitate enormă de a crea societăți mai puternice, mai incluzive. În lumea contemporană, puterea unui stat nu se măsoară în cifre, ci în nivelul de educație, competențele și talentele populaţiei sale. Însă se întreprind puține acțiuni pentru a avea grijă de acest capital uman și prea mulți oameni sunt excluși din societatea majoritară și nu sunt capabili să-și realizeze potențialul. Țările care fac față cel mai bine schimbărilor demografice înțeleg acest lucru și elaborează politici care atrag oamenii în țară: acestea favorizează accesul femeilor în rândul brațelor de muncă, atrag talentele din străinătate, integrează minoritățile și încurajează persoanele în vârstă să rămână active după pensionare în comunitățile lor, în economie și în viața publică. Societățile incluzive sunt mult mai rezistente la schimbările demografice și mult mai predispuse să prospere, indiferent de numărul populației.
8. Generarea unor date mai bune pentru politici mai bune
Datele sunt esențiale. Acestea permit guvernelor să analizeze prezentul, să răspundă necesităților și să planifice viitorul. Datele de care dispunem ne permit, cu un grad înalt de certitudine, să anticipăm dezvoltarea demografică pentru următoarele decenii. Cunoaștem, spre exemplu, că îmbătrânirea rapidă a populaţiei din regiune va continua în viitorul previzibil și că guvernele pot folosi aceste date pentru a se pregăti pentru aceasta, adaptând sistemele și instituţiile la realitățile schimbătoare. Însă pentru a face acest lucru, este nevoie de date cu caracter mai granular, dezagregate în funcție de sex și vârstă și alte caracteristici, inclusiv la nivel subnațional. Iar noi trebuie să adaptăm modalitățile de colectare a datelor la noile realități. Spre exemplu, încadrarea persoanelor în vârstă într-o singură categorie de vârstă, cum ar fi 60+ sau 65+, implică riscul de a masca diversitatea sporită a acestei cohorte în continuă creștere. Având date mai bune, cu caracter mai granular, țările vor fi în postura de a anticipa și a se pregăti pentru viitorul demografic al regiunii.
