Unele televiziuni revin la practicile rele

„Din păcate, o serie de posturi TV au revenit la practica electoralei precedente şi încălcările sunt mult mai grave”, a declarat expertul în mass-media, Vasile State, la o conferinţă de presă vineri, 10 iulie, în sediul agenţiei Info-Prim Neo. „Urmăriţi Moldova 1, NIT, N4 şi o să observaţi clar anumite tendinţe de partizanat politic în favoarea PCRM”, a spus State, care este coordonatorul unui proiect de monitorizare a televiziunilor în campaniile electorale. „Această practică este perpetuată, în condiţiile în care în campania electorală precedentă, pentru un comportament similar, operatorii TV au fost avertizaţi public de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi obligaţi să asigure echilibrul şi pluralismul politic”. Această concluzie este constatată într-un comunicat de presă emis de Asociaţia Presei Electronice (APEL) în urma unei sesiuni de monitorizare care a durat de la 17 la 30 iunie – primele două săptămâni de electorală. EuTV, Moldova 1, N4 şi NIT au mediatizat masiv în ştiri, în context pozitiv, actori politici reprezentanţi ai guvernării şi, cel mai des – pe Vladimir Voronin şi pe Iurie Roşca, a spus State. În context negativ, cel mai des au fost plasaţi liderii PL, PLDM şi AMN. Moldova 1, după ce în premieră, în perioada 01-16 iunie, nu a manifestat în ştiri atitudine favorizantă faţă de nici un actor politic sau faţă de vreo formaţiune politică, revine la practica de părtinire promovată la alegerile din 5 aprilie 2009, spun experţii. Dezechilibrul prezentării actorilor politici este la fel de pronunţat şi în emisiuni, se menţionează în comunicatul APEL. „N4, NIT, EuTV şi Moldova 1 continuă să favorizeze PCRM, şi mult mai frecvent ca alte dăţi – PPCD. Reprezentanţii acestor două partide apar la canalele TV sus-numite într-o lumină favorabilă, în timp ce membrii formaţiunilor politice de opoziţie sunt prezentaţi în mod unilateral, în context negativ”, a spus profesorul universitar, Victor Moraru, expert în cadrul proiectului. ProTV şi TV7 păstrează, cu unele excepţii, echidistanţă faţă de actorii politici, a adăugat el. Proiectul de monitorizare este finanţat de către Delegaţia Comisiei Europene în Moldova şi se desfăşoară în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – Coaliţia 2009, din care face parte şi APEL.
  • v state despre televiziuni.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.