Activitățile la clasă din cadrul entităților prestatoare de servicii educaționale din arealul învățării pe tot parcursul vieții se relansează gradual începând cu data de 1 iulie, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Excepție fac instituțiile de învățământ general, profesional tehnic și universitar, transmite IPN.
Metodele de predare aplicate vor evita activitățile care implică lucru în grup. Se va opta pentru activități în aceleași grupe, cu un număr cât mai mic și o componență cât se poate de constantă. Materialele didactice vor fi dezinfectate în prealabil, iar pe măsura posibilităților, se vor utiliza doar materiale, echipamente și haine speciale individuale.
Formatorii sau profesorii, dar și beneficiarii cu boli pulmonare cronice, diabet, boli hepatice, renale, cardiovasculare, imunodeficienți sau cu o vârstă de peste 63 de ani, vor fi încurajați să opteze pentru alternative la distanță, cu păstrarea tuturor drepturilor din contractele de muncă sau contractele de prestări servicii.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării solicită fondatorilor și managerilor persoanelor juridice prestatoare de servicii educaționale atât pentru copii cât și pentru adulți, revizuirea proceselor și strategiilor interne. Acestea trebuie să fie în concordanță cu deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, asigurând respectarea măsurilor de prevenție a infectării cu noul coronavirus.