Studenții care lucrează sau își desfășoară stagiul de practică vor putea sta în căminele studențești și pe timp de vară. În același timp, managerii le recomandă să părăsească căminele în timp ce în ele se efectuează lucrări de reparație, transmite IPN.
Căminele de la Universitatea Tehnică din Moldova vor fi deschise pe tot parcursul verii, pentru că în ele locuiesc și o parte din angajații universității. Ei au asigurată cazarea pe parcursul întregului an. Potrivit rectorului UTM, Viorel Bostan, cazarea studenților în cămine pe timpul verii se face în baza cererilor depuse de facultăți sau personal de fiecare student. Cererile se acceptă până la sfârșitul lunii iunie. În cerere se vor indica motivele și se vor anexa acte confirmatoare. „Studenții ar putea fi cazați în cămine pe perioada de vară dar nu vor sta în camera lor, îi mutăm în altă cameră, astfel încât să avem posibilitatea să pregătim camerele pentru noul an de studii. Dar, de obicei, le cerem studenților să plece din cămin pe parcursul verii, cât timp se vor efectua lucrările de reparație”, a spus Viorel Bostan.
Potrivit președintelui Comitetului Sindical Studențesc al UTM, Anatol Alexei, studenții care sunt la practică vor plăti aceeași taxă de cazare ca și pe parcursul anului, adică 40% din cheltuielile căminului. Ceilalți studenți, care vor să rămână pe vară în cămine și sunt angajați în câmpul muncii vor achita 100% din cheltuieli. Universitatea Tehnică din Moldova dispune de 11 cămine studențești, în care stau aproximativ 2500 de studenți.
Prorectorul pe educație și probleme sociale al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF), Marcel Abraș, a spus că studenții vor putea sta în cămin până pe 15 august. În paralel se vor desfășura lucrări de reparație la etajele superioare. Taxa pe care o vor achita este exact aceiași pe care o achită pe perioada anului de studiu. Universitatea are șapte cămine pentru studenții din Moldova, în care locuiesc aproximativ 1500 de persoane.
Din cele 12 cămine ale Universității de Stat din Moldova pe timp de vară vor fi deschise doar două: Căminul nr.2 și Căminul nr.4, până pe data de 20 august. Potrivit șefului Departamentului probleme sociale din cadrul Universității de Stat din Moldova, Victor Gârlea, în căminele de la USM vor sta studenții care sunt încadrați în câmpul muncii în Chișinău. Ca și în cazul altor universități, studenții vor avea permisiunea să stea în cămin după ce scriu o cerere și prezintă un certificat care demonstrează că sunt încadrați în câmpul muncii.
„Noi înțelegem că mulți dintre ei își fac bani pentru contracte, pentru cazare în cămin și numai de aceea deschidem cămine pe vară. Pe timp de vară nu suntem obligați să le dăm studenților loc de trai”, a menționat Victor Gârlea. În acest an au fost depuse deja peste 100 de cereri de cazare în căminele USM. Studenții mai pot solicita acest lucru până pe data de 10 iulie. Anul trecut la USM au solicitat cămin pe timp de vară peste 400 de studenți. Pe parcursul anului în căminele USM stau peste două mii de studenți.