[Interviu din ciclul „Moldova–20! Încotro?”, cu criticul literar Ion Ciocanu]
[ – Pe 31 august sărbătorim „Limba Noastră”. De ce să nu-i spunem pe nume?]
– În toate statele lumii Declaraţia de Independenţă este piatra de temelie de la care pornesc restul documentelor după importanţă: Constituţia ţării, legile organice… Or, la noi s-a făcut chiar din prima clipă o greşeală cumplită. În Declaraţia de Independenţă scrie clar că limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Ce-au făcut agrarienii, socialiştii şi interfrotiştii? Au scris în Constituţie limba moldovenească. În domeniul limbii situaţia este catastrofală. Intru într-un sat şi întreb un băieţel unde se află biblioteca, la care el mi-a zis că nu ştie. A zis că-l cheamă Mişa şi că vorbeşte limba moldovenească. Unde am ajuns noi dacă în 2011 copilul nu ştie unde este biblioteca, îl cheamă Mişa şi vorbeşte limba moldovenească?
[ – Dacă a fost în Declaraţia de Independenţă, cum de a dispărut din Constituţie limba română?]
– Petru Lucinschi, pe care nu îl agreez, propunea să se scrie limba moldovenească şi în paranteze română sau invers. Asta ne-a părut atunci că nu e bine, dar acum ne pare că era mai bine aşa decât deloc. Moldovenii din stânga Prutului nici astăzi nu ştiu ce limbă vorbesc. În volumul 25 al Operelor complete ale lui V.I. Lenin scrie clar: „Basarabia e locuită de români”. Cât de clar mai trebuie să se exprime cineva, dacă aceasta a spus şi un idol al comuniştilor? Şi limba, ca şi literatura, sunt într-o situaţie catastrofală. Se cer măsuri „arhiurgente”, să facem odată ceva. Avem 20 de ani de independenţă. Ce fel de independenţă este aceasta dacă noi nu putem rezolva nici probleme elementare din diferite domenii?
[ – Cum credeţi că ar putea fi soluţionată problema limbii?]
– Legile despre limbi, din 1989, sunt iremediabil depăşite. Se vorbeşte să reînfiinţăm Departamentul de Stat al Limbilor. Eu am fost directorul Departamentului în 1993-1994, iar înaintea mea a fost marele lingvist Ion Dumeniuc. S-a făcut foarte mult pentru limbă în acea perioadă, încât tot executivul de atunci a insistat şi a desfiinţat Departamentul. Trebuie adoptată o lege de funcţionare a limbii oficiale şi, dacă ţara nu are bani pentru a elabora o astfel de lege, las să mă caute pe mine şi o fac fără nicio remunerare. Pentru că avem nevoie de o lege în care să nu mai fie orbecăiala asta: e română, e moldovenească.
[ – Spuneaţi că şi literatura este într-o situaţie catastrofală.]
– Edituri de stat nu mai avem, în afară de „Lumina”. Scriitorii, mai mult de jumătate din membrii Uniunii Scriitorilor, nu-şi pot edita cărţile. Acum, ca să-ţi editezi o carte trebuie să pui banii proprii şi să nu-i poţi întoarce înapoi nicicum. Bibliotecile nu au fonduri ca să procure cărţile.
[ – În alte domenii cum ne-am descurcat în anii de independenţă?]
– Suntem într-o situaţie cât se poate de tragică. În domeniul economiei nu avem nimic din ceea ce merită poporul nostru. N-avem nimic din ceea ce ni s-a promis. Chiar privind la industria alimentară, noi şi acum mâncăm pepeni verzi cu silitră, roşii din Turcia şi altele. Dar unde-s toate uzinele noastre? Eu ştiu că-s în Rusia, au fost cărate. Ca să nu zic vândute, au fost înstrăinate.
[ – 20 de ani în urmă, toţi şi-au dorit independenţa?]
– S-a întâmplat să cunosc nişte dedesubturi: cine şi cum a pregătit materialele, Declaraţia de Independenţă, cine şi cum s-a purtat în ziua votării, cine a fugit şi n-a semnat şi după aceea s-a dat mare patriot. Momentul declarării independenţei Republicii Moldova a fost foarte fericit pentru cei care îl aşteptau şi erau gata sufleteşte să-l primească. Alţii au votat cu îndoieli. Unii din cei care nu au votat au îndoieli şi în ziua de azi dacă trebuia sau nu votat un astfel de document. Noi am pornit-o cu stângul, n-am fost înţeleşi.
[ – De către cine?]
– Nu ne-au înţeles nici ai noştri de aici, din Republica Moldova, dar nici ai noştri de peste Prut. România a fost de acord să fim independenţi. Independenţi de cine şi de ce? De Rusia? De România? De cine încă şi de ce să fim independenţi? S-ar fi putut întreprinde altceva chiar în noaptea puciului. Noaptea se făcea totul şi dimineaţa se lămurea. S-ar fi putut face ceva mai mult, nu zic taman unire, sperie pe unii şi astăzi acest cuvânt, deşi n-ar trebui, căci până la urmă aşa va fi, peste 10, 15, 100 de ani, dar aşa va fi.
[ – Credeţi că politicienii de astăzi fac ceea ce trebuie pentru ţară?]
– Avem conducere nouă, nu vreau să bag şi eu zâzanie între dânşii, dar din trei lideri este unul pe care îl susţin sută la sută, este al doilea pe care îl susţin în majoritatea acţiunilor şi sunt gata să-l votez şi este al treilea pentru care n-am votat niciodată şi nu ştiu dacă aş face-o, dar să fie sănătos. Şi aş vrea să ne conducă deoarece tot noi i-am ales, or ei se mănâncă între ei „ca câinii”. Mai este un moment, dar care nu depinde de conducerea noastră, este vorba despre mentalitatea moldovenilor. Populaţia n-a înţeles că trebuie să-şi schimbe atitudinea. Mulţi încă mai votează comuniştii şi sunt convinşi că le-a fost mai bine când erau aceştia la conducere. Toţi sunt nemulţumiţi, nu au încredere în noua conducere. Îi îndemn pe conducătorii noştri să găsească soluţii de ieşire din situaţia aceasta. Încetaţi să vă mâncaţi între voi, închideţi-vă într-o cameră, staţi acolo câteva zile, beţi zdravăn, mâncaţi ce aveţi de mâncat, dar ieşiţi împăcaţi de acolo şi conduceţi ţara!
[Mariana Galben, Info-Prim Neo]
