Un voluntar american a fost decorat cu premiul Preşedintelui Bush pentru activitatea sa în Republica Moldova

Ambasadorul SUA la Chişinău, Heather M. Hodges, a înmânat vineri, 17 martie, Premiul Preşedintelui SUA pentru Serviciu de Voluntariat pentru activitatea desfăşurată în Republica Moldova în cadrul Programului Farmer-to-Farmer unui locuitor al oraşului Manitowoc, statul Wisconsin, se spune într-un comunicat de presă al ambasadei, citat de transmiteInfo-Prim Neo. Potrivit sursei citate, Norval Dvorak, fermier pensionat în vârstă de 84 de ani, a stat la baza fondării unui şir de cooperative în statul Wisconsin, SUA, şi este un specialist cunoscut şi respectat în Moldova. El şi-a dedicat ultimii trei ani organizării şi dezvoltării mai multor cooperative în satele din Moldova. Ambasada precizează că recentul său proiect din satul Duşmani, în martie 2005, s-a axat pe transformarea cooperativei de servicii agricole din localitate într-o afacere competitivă şi profitabilă. „Cunoscând dificultăţile cu care se confruntau membrii cooperativei în comercializarea produselor agricole, Norval le-a sugerat să creeze o fermă de tip american de creştere a vitelor. Această soluţie urma nu doar să creeze o piaţă de desfacere pentru grânele produse de membrii cooperativei, dar şi să servească drept un exemplu instructiv pentru fermieri schimbând viziunea acestora despre practicile de gestionare a afacerii şi a fermei, sporind calitatea şi îmbunătăţind tehnicile de marketing”, a precizat sursa menţionată. Astfel, spune ambasada, la revenirea în oraşul său natal Manitowoc, statul Wisconsin, Dvorak împreună cu alţi colegi au elaborat un proiect ce prevedea achiziţionarea a 30 de viţei, reconstrucţia adăpostului pentru vite şi asigurarea acestora cu hrană, iar împreună cu colegii săi din Manitowoc au reuşit să colecteze fonduri în valoare de 10 000 USD, care au fost folosite pentru procurarea viţeilor şi asigurarea lor cu furaje. Lucrând împreună, Norval şi Programul Farmer-to-Farmer au ajutat 71 de membri şi angajaţi ai cooperativei Tersimeda să-şi majoreze veniturile în anul 2005. Citizens Network for Foreign Affairs (CNFA), organizaţia care a facilitat activitatea lui Norval Dvorak în Moldova, a plasat începând cu anul 1993, circa 700 de specialişti-voluntari în Noile State Independente cum sunt Moldova, Ucraina şi Belarus, precum şi în alte cinci ţări din Africa. Voluntarii CNFA oferă fermierilor privaţi şi grupurilor de fermieri instruire în agricultură şi facilitează tranziţia acestora la economia de piaţă. Premiul, potrivit ambasadei, a fost inaugurat de către preşedintele SUA George W. Bush în 2003 şi îi distinge pe cei care au demonstrat un serviciu extraordinar de voluntariat şi participare civică pe parcursul unei perioade de 12 luni. Programului Farmer-to-Farmer este finanţat de Guvernul Statelor Unite prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.