Vicedirectorul general al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) responsabil de securitate a fost suspendat din funcție, a anunțat șeful CFM, Oleg Tofilat.
Directorul Căii Ferate a menționat că reprezentantul administrației întreprinderii a pătruns noaptea în incinta clădirii împreună cu o persoană necunoscută, care s-a prezentat drept angajat al unui organ de forță și au deconectat sistemele de securitate rudimentare. „Timp de câteva ore, practic, au privat de libertate doi gardieni ai CFM, închizându-i în încăperea de serviciu, sechestrându-le telefoanele si interzicându-le să comunice”, a scris Oleg Tofilat într-o postare pe o rețea de socializare.
Oleg Tofilat a precizat că grupul de anchetă internă își continuă activitatea, iar vicedirectorul va rămâne suspendat din funcție până la stabilirea tuturor circumstanțelor.
Potrivit site-ului oficial al instituției, vicedirector general, responsabil de securitate este Vitalie Bujor.