Un veteran a ajuns de Ziua Victoriei la spital
Un participant la acţiunile consacrate Zilei Victoriei în cel de-al doilea război mondial, care s-au desfăşurat miercuri, 9 mai, în capitală, a suferit un infarct miocardic şi a fost internat la spital.
Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă, a comunicat pentru Info-Prim Neo că veteranul, de 80 de ani, a apelat la una din cele 4 ambulanţe, care au escortat cortegiul din centrul capitalei la Memorialul „Eternitate”. Au avut nevoie de îngrijiri medicale şi alţi 10 veterani, inclusiv unul de 91 de ani, care au acuzat afecţiuni cardiace şi hipertensiune arterială.
Tot în această zi, a mai solicitat ajutorul medicilor un bărbat, de 63 de ani, care a stropit Ziua Victoriei cu o cantitate impunătoare de alcool.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 704 solicitări, 11 dintre ele fiind deservite de echipele de medici care au fost de gardă în timpul festivităţilor.