Un ucrainean a fost condamnat în Moldova pentru că a accidentat mortal trei oameni

Un cetățean al Ucrainei a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru încălcarea regulilor de circulație, provocând un accident rutier în care au murit trei oameni, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generală, tragedia a avut loc pe 2 iulie anul curent, în apropiere de satul Măgdăceşti, Criuleni. Cetățeanul ucrainean, împreună cu concubina sa, veneau din Ucraina cu automobilul. Bărbatul nu a manifestat prudență la trafic, a ieșit pe contrasens, tamponând frontal un „Mercedes” care se deplasa regulamentar din sens opus.

În urma impactului, șoferul și pasagerul „Mercedes”-ului, angajați ai Serviciului Situațiilor Excepționale Buiucani, au murit pe loc, iar mai târziu, la spital, din cauza traumatismelor, s-a stins și concubina șoferului care a provocat accidentul.

Procuratura raionului Criuleni, care a solicitat condamnarea bărbatului la 6 ani și 8 luni de închisoare, consideră sentința aplicată de către Judecătoria raionului Criuleni ca fiind prea blândă și o va contesta. Totodată, procurorii vor insista pe recuperarea de la condamnat a cheltuielilor judiciare de 8534 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.