Un târg ca o „casă mare” în scuarul Catedralei. Produse originale de la antreprenoare locale

Târgul producătoarelor locale a transformat scuarul Catedralei Mitropolitane din capitală într-o adevărată casă mare. Aici se desfășoară cea de-a treia ediție a evenimentului, la care participă peste 80 de femei antreprenoare din diferite raioane ale țării, precum și din regiunea transnistreană și din Ucraina, transmite IPN.

Printre produsele de vânzare sunt fructe uscate, brânzeturi, mezeluri, nuci și migdale, miere și ceaiuri apicole, ciocolată artizanală și multe alte delicii. Vizitatorii pot găsi produse realizate manual, care reflectă tradițiile și bogățiile naturale ale Moldovei.

Olga și Petru Secară sunt la a treia generație de apicultori. Pentru ei „Apis Secară” nu este doar o afacere, ci și o pasiune. „În acest an avem miere de mană, ea nu se produce în fiecare an. Depinde mult de condițiile meteorologice pe timpul verii. Mierea de mană este colectată din polenul de pe frunzele florilor și se poate colecta doar în condițiile în care vara este foarte călduroasă. Ne bucurăm că azi putem participa la acest târg special pentru femei. Noi de cinci ani nu mai vindem miere la export. Târgurile sunt o oportunitate unică pentru noi, pentru că putem munci acasă și nu suntem nevoiți să plecăm peste hotare”, a spus pentru IPN Olga Secară.



„Acest târg îmi oferă o șansă unică de a-mi face cunoscută afacerea și de a împărtăși gustul produselor mele cu oamenii din întreaga țară. Munca mea este o adevărată pasiune, iar susținerea pe care o primesc aici este extraordinară”, afirmă o altă antreprenoare, venită de la Călărași.

„Este minunat să vezi atâta susținere pentru femeile antreprenoare. Ne simțim mai puternice când vedem că munca noastră este apreciată”, spune o producătoare de miere din nordul țării.

Printre participantele la târg este o refugiată din Ucraina, pe nume Anna. Brodatul lemnului, o creație unică și originală în regiune, este activitatea datorită căreia femeia reușește să se întrețină în Moldova.



Târgul va continua până sâmbătă, 19 octombrie, în Chișinău. Scopul acestuia este de a susține femeile antreprenoare, de a stimula economia locală, precum și de a promova un consum responsabil de produse naturale și autentice. Evenimentul este organizat cu prilejul Zilei internaționale a femeii din mediul rural.

„La 15 octombrie a fost sărbătorită ziua internaţională a femeilor din mediul rural, pentru a aduce în atenţia publică rolul femeilor de la sate în bunăstarea familiilor lor şi în dezvoltarea economiei. În acest context, la acest târg încurajăm și susținem munca lor dedicată. Ne bucurăm să le avem anual în inima capitalei”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban.



Prima zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008, fiind instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia din 18 decembrie 2007. Această zi recunoaşte „rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale”.

Târgul Producătoarelor Locale este organizat de UN Women Moldova împreună cu Asociația Femeilor din Agricultură și a Turismului „EUROCIVIS”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.