Un tânăr şi trei minori au fost traumatizaţi în trei accidente de circulaţie

Un tânăr şi trei minori au fost traumatizaţi în trei accidente de circulaţie produse luni, 5 mai, în capitală. Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că un copil de 6 ani a fost izbit pe str. Trandafirilor de un autoturism Mercedes-200 cu numere de Orhei. Automobilul era condus de un bărbat de 38 de ani. Băiatul a suferit fractura oaselor gambei drepte şi a fost transportat la spitalul „Valetin Ignatenco”. Pe str. Hipodromului s-a răsturnat o motoretă Malagut cu două persoane la bord. Conducătorul, în vârstă de 27 de ani, a suferit fractura claviculei drepte, iar pasagera lui, de 8 ani, s-a ales cu contuzia ţesuturilor moi ale gambei stângi. Un biciclist, în vârstă de 14 ani, elev al clasei a VI-a a şcolii nr.8 a fost lovit pe str. Dimo de un automobil Moskvici, condus de un bărbat de 41 de ani. Băiatul a suferit mai multe plăgi ale feţei. La 5 mai au mai fost înregistrate 8 accidente rutiere din categoria celor mici. Agenţii de circulaţie au întocmit 84 de procese verbale, inclusiv 13 asupra conducătorilor auto aflaţi la volan în stare de ebrietate şi 31 pentru depăşirea vitezei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.