Un tânăr şi-a acţionat în judecată mama care l-a abandonat în copilărie
Judecătoria sectorului Râşcani a dat, recent, câştig de cauză unui tânăr care şi-a acţionat propria mamă în judecată pentru că l-a abandonat în copilărie. Instanţa a stabilit ca femeia se face vinovată de încălcarea dreptului de a creşte şi de a se dezvolta în familie a propriului său copil, obligând-o să-i achite daune morale în sumă de 160.000 de lei.
Potrivit Centrului pentru Drepturile Copilului, Sergiu Druţă avea un an şi câteva luni când a fost abandonat într-un spital de către propria mamă. Femeia a promis că se va întoarce după copil, dar nu s-a ţinut de cuvânt. Pentru că mama nu a semnat niciun act de refuz, băiatul nu a putut să fie adoptat de o altă familie.
Potrivit aceloraşi surse, când a împlinit 18 ani, tânărul a fost nevoit să plece de la internat. Ziua muncea din greu la un şantier de construcţie, iar noaptea, dacă avea noroc, dormea la prieteni, dacă nu – pe bănci din parcuri.
Acum doi ani, Sergiu a găsit-o pe maică-sa, sperând că, după 24 de ani, mama îl va primi în familia ei. Însă femeia l-a respins pentru a doua oară în viaţă, spunându-i că nu-l cunoaşte şi că nu regretă că l-a abandonat. Revoltat de atitudinea mamei, Sergiu Druţă a decis s-o acţioneze în judecată. La Centrul pentru Drepturile Copilului, un avocat a acceptat să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată. El a cerut în instanţa de judecată ca femeia să-i plătească despăgubiri morale pentru anii pe care i-a trăit în chin şi suferinţă.
Potrivit lui Octavian Vârlan, jurist la Centrul pentru Drepturile Copilului, cererea lui Sergiu Druţă a fost întemeiată, fiind bazată pe acte normative naţionale şi internaţionale. Judecătorul a stabilit că mama lui Sergiu Druţă i-a încălcat dreptul de a creşte şi de a se dezvolta în familie, iar dauna morală a fost cerută de băiat pentru a-i compensa suferinţele din toţi aceşti ani petrecuţi prin internate.