Un tânăr s-a înecat încâlcindu-se în plasa de pescuit

Un tânăr de 21 ani a murit, aflat la pescuit cu un prieten. În timp ce întindeau plasa, barca s-a răsturnat şi cei doi au căzut în apă, încălcându-se în aţe. Unul dintre ei a reuşit să iasă la mal, iar celălalt s-a înecat, transmite IPN.

Incidentul a avut loc la un lac din satul Sauca, raionul Ocniţa. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, scafandrierii au scos la mal cadavrul tânărului după mai bine de o oră de lucrări subacvatice.

De la începutul sezonului estival, au fost înregistrate trei cazuri de înec. Salvatorii atenţionează populaţia să manifeste prudenţă şi să respecte normele de securitate pentru a evita situaţiile excepţionale cu pierderi de vieţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.