Un tânăr înecat a fost găsit după 3 zile
Cadavrul unui tânăr de 26 de ani a fost scos, vineri, la suprafaţă de către scafandrieri dintr-un iaz din satul Sărata Nouă, raionul Leova.
Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Sochircă, a declarat pentru Info-Prim Neo că tânărul s-a înecat acum 3 zile. Victima obişnuia des să traverseze iazul îngheţat pentru a scurta calea spre casă. Se pare că gheaţa a cedat şi nimeni nu era în preajmă să-l ajute.
Rudele au aflat despre moartea tânărului abia în ziua în care cadavrul a fost scos la suprafaţă. Îl ştiau dispărut de acasă şi bănuiau că ar fi putut să se înece, dar au sperat până în ultimul moment că îngrijorările lor nu se vor adeveri.
Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii să gheaţa este prea subţire, chiar dacă temperaturile de afară sunt joase.