Timp de două luni, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Bălţi, a fost ameninţat cu moartea sa şi a familiei de către trei persoane care îi cereau circa 60 de mii de lei motivând cu o pretinsă datorie, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, la începutul lunii septembrie victima, refuzând să transmită banii ceruţi, a fost răpită de către suspecţi. Tânărul a fost urcat cu forţa într-un automobil şi dus într-o pădure din preajma municipiului Bălţi, unde a fost ameninţat cu moartea, dacă nu va transmite banii solicitaţi.
Recent, suspecţii, cu vârstele cuprinse între 21 şi 23 de ani, domiciliaţi în municipiul Bălţi şi raionul Sângerei, au fost reţinuţi în faţa unui centru comercial din municipiul Bălţi, după ce primiseră de la victimă banii marcaţi, în sumă de 16 mii de lei. Aceştia au fost prinşi de oamenii legii în timp ce încercau cu forţa să urce victima în automobil pentru a o maltrata şi tortura.
Ca urmare a percheziţiilor corporale şi a automobilului suspecţilor, de model „Mercedes”, forţele de ordine au ridicat banii marcaţi, o armă pneumatică, 11 cartuşe de calibrul 8 mm, telefoanele mobile care au fost folosite la comiterea infracţiunii.
În prezent, sunt întreprinse acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor infracţiunii şi reţinerii complicilor. Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală, iar suspecţii riscă până la 13 ani de închisoare.