Un tânăr de 16 ani a murit izbindu-se într-un copac cu microbuzul pe care-l conducea

Un băiat de 16 ani a decedat în urma unui accident rutier care s-a produs în apropiere de localitatea Corlăteni din raionul Râșcani. Adolescentul este originar din satul Câșla, raionul Telenești, și conducea un microbuz care s-a dovedit a fi răpit dintr-un garaj din satul Corjeuți, raionul Briceni, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a remarcat că proprietarul mijlocului de transport nu se află în țară. Polițiștii l-au găsit în pe fratele acestuia,  care a confirmat că a fost spartă ușa garajului și mijlocul de transport a dispărut.

Tânărul de 16 ani se deplasa în direcția raionului Edineţ. La un moment dat, a ieșit pe contrasens, a lovit lateral un automobil, apoi s-a izbit într-un copac de pe acostament. În urma impactului a decedat pe loc.

Șoferul automobilului lovit lateral nu a avut de suferit grav în urma accidentului.

În contextul celor întâmplate, oamenii legii îndeamnă părinții să-și supravegheze copiii și să le monitorizeze activitățile permanent, pentru a-i proteja de eventuale pericole.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.