Un tânăr beat a căzut de la etajul 4
Un tânăr beat, în vârstă de 25 de ani, a căzut de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Eugen Coca, dar nu a suferit vreun traumatism care să-i facă pe medici să-l interneze.
Solicitată de Info-Prim Neo, medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă, a comunicat că apelul a parvenit în jurul orei 19.30. Medicii care s-au deplasat cu ambulanţa la faţa locului l-au examinat pe tânăr şi au constatat că acesta nu este rănit. Pentru o investigaţie mai detaliată, tânărul a fost dus Spitalul de Urgenţă.
Un bărbat de 30 de ani a chemat ambulanţa la domiciliul său de pe strada Burebista din sectorul Botanica, acuzând dureri de cap. Bărbatul a comunicat că a fost agresat în amiaza zilei lângă un centru comercial din sectorul Râşcani. Medicii l-au diagnosticat cu traumă cranio-cerebrală.
În aceeaşi zi, rudele unei femei de 40 de ani, domiciliată pe strada Maria Drăgan, au găsit-o spânzurată în propria casă. Cazul este cercetat de poliţie.
O tânără de 22 de ani a ajuns la dezintoxicare la spitalul „Sfânta Treime” după ce a înghiţit un pumn de pastile pentru dureri de cap. O altă femeie, de aproximativ 30 de ani, a fost găsită în comă alcoolică în spatele unui bloc de locuit de pe strada Alecu Russo.
Vineri şi în noaptea spre sâmbătă, angajaţii Serviciului de Urgenţă din capitală au răspuns la 677 de solicitări, inclusiv la 32 de cazuri de boli diareice acute şi 4 ictusuri cerebrale.