Un tânăr a murit în drum spre spital şi altul se zbate între viaţă şi moarte după un accident cu motocicleta
Un tânăr a murit, iar altul se zbate între viaţă şi moarte în spitalul raional Cahul după un accident de circulaţie produs aseară, în jurul 22.00, în prejma satului Câşliţa-Prut, transmite Info-Prim Neo.
Specialistul principal al Serviciului relaţii cu publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a declarat că un automobil VAZ-2103, condus de un tânăr de 22 de ani, s-a lovit frontal cu o motocicletă care venea din sens opus.
Motociclistul, de 21 de ani, a murit în drum spre spital, iar pasagerul lui, de 27 de ani, a fost spitalizat cu lovituri grave la cap şi fractură deschisă de femur. Nimeni din automobilul VAZ nu a avut de suferit.
În aceeaşi zi, duminică, doi minori de 14 ani, locuitori ai satului Malcoci, Ialoveni, au fost loviţi în satul Nisporeni de un automobil condus de un tânăr de 25 de ani. Cu traumatisme asociate minorii au fost internaţi la Centrul Mamei şi a Copilului din capitală.
În oraşul Drochia, un Audi-80, la volanul căruia era tânăr de 21 de ani, a ieşit de pe carosabil şi a lovit doi copaci şi un pilon electric. Şoferul şi doi pasageri, de 22 şi 25 de ani, au suferit mai multe răni.
În secţia de reanimare a spitalului din Criuleni au fost internaţi şoferul unui Mercedes-200, în vârstă de 36 de ani, şi pasagerii din maşină, de 35 şi 24 de ani, după ce automobilul s-a izbit violent într-un gard şi s-a inversat. Accidentul a avut loc la ora 3.00, în satul Bălăbăneşti, Criuleni.
Pe un drum din raionul Edineţ s-a izbit într-un copac o motocicletă. Trei tineri, doi de 18 ani şi unul de 21 de ani s-au ales cu traumatisme ale capului şi mai multe fracturi.
Timp de 24 de ore, în Republica Moldova au fost înregistrate 15 accidente de circulaţie în care o persoană şi-a pierdut viaţa şi 27 au fost traumatizate. Accidente fără victime au fost 25.