Un tânăr a decedat, iar altul se zbate între viaţă şi moarte după un accident de muncă
Un tânăr a decedat, iar altul se zbate între viaţă şi moarte în secţia reanimare a Spitalului de Urgenţă cu traume extrem de grave, după ce cei doi au căzut de la etajul 12 al unui şantier de construcţii de pe bd. Mircea cel Bătrân din capitală.
Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Ludmila Untura, tinerii schimbau locul schelelor când au pierdut echilibrul şi au căzut în hău. Unul din tineri, de 21 de ani, a murit pe loc, iar altul, de 25 de ani, a avut norocul de a se agăţa de o platformă. El a fost internat cu traumatisme deosebit de grav, cum ar fi traumă cranio-cerebrală deschisă, fractura deschisă a bazei craniului, hematom intracerebral, comă cerebrală, fractura femurului şi oaselor gambei pe stânga, şoc traumatic de gradul IV. Accidentul de muncă a fost înregistrat la ora 18.00.
Cazul este cercetat de poliţie şi de Inspecţia muncii.
De la începutul anului, circa 10 persoane şi-au pierdut viaţa în accidente de muncă şi în jur de 30 au fost grav rănite pe diferite şantiere din republică.