Un tânăr a ajuns la spital cu arsuri provocate de explozia unui vas cu soluţie inflamabilă

Un tânăr a ajuns la spital, luni, 15 ianuarie, cu arsuri termice a 10 la sută din suprafaţa corpului, după ce un borcan cu soluţie inflamabilă a explodat. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca a comunicat pentru Info-Prim Neo, că tânărul, de 20 de ani, din com. Truşeni, îşi ajuta fratele la un şantier de construcţii din or. Vatra. Tânărul a pus la încălzit un borcan cu lac pentru a lichefia conţinutul acestuia. Din cauza temperaturii ridicate, borcanul a explodat, iar lacul i-a provocat victimei arsuri termice de gradul I-II ale cutiei toracice, abdomenului şi braţului. O femeie neidentificată, de aproximativ 50 de ani, şi fără un loc permanent de trai a fost găsită cu hipotermie generală pe str. Gheorghe Madan şi transportată la Spitalul de Urgenţă. Un bărbat, de 45 de ani, a fost găsit, la ora 14.00, de concubina sa mort în mijlocul odăii. Bărbatul nu prezenta semne de moarte violentă. Pe parcursul ultimelor 24 de ore, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 702 apeluri, inclusiv 42 cazuri de viroze, 72 cazuri de traumatism, 6 accidente vasculare şi 2 infarcte miocardice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.