Un studiu internaţional constată că trăim într-o lume nu prea liberă
R. Moldova se situează pe poziţia 93-a, cu 55,10 puncte, într-un clasament întitulat „Harta libertăţii”, lansat de agenţia State of World Liberty. Studiul, care cuprinde 159 de state, apreciază nivelul de libertate după un şir de parametri – de la libertatea persoanei, de exprimare la cea economică.
Clasamentul este condus de Estonia, cu 85,25 de puncte. Astfel, această fostă republică sovietică a devansat state cu tradiţii în democraţie şi libertate – Irlanda, Canada şi Elveţia. Printre primele zece cele mai libere ţări se mai situează Islanda, Insulele Bahamas, Marea Britanie, SUA, Cipru şi Noua Zeelandă.
Franţa s-a plasat tocmai pe poziţia 48. Alte două state baltice – Lituania şi Letonia – ocupă locurile 16 şi, respectiv, 20.
România ocupă locul 63, în timp ce Bulgaria – poziţia a 50.
Astfel, potrivit autorilor studiului, cea mai liberă regiune a globului este Europa, care a acumulat un scor mediu de 70,49 de puncte. În schimb, CSI se află în subsolul clasamentului, doar patru state plasându-se în Top-100: Georgia (locul 58), Armenia (79), Ucraina (87) şi R. Moldova (poziţia 93).
Rusia ocupă treapta a 124-a, iar Belarus – 153, fiind flancată de Uzbekistan şi Turkmenistan, ultima dintre statele CSI la acest capitol.
Încheie clasamentul Cuba, Libia şi Coreea de Nord.
Potrivit studiului, indicele mediu mondial al libertăţii este 56,9 puncte, aproape egal cu punctajul acumulat de Lesotho, situată pe poziţia 90. Astfel, concluzia autorilor este că „lumea contemporană nu este liberă”.
La baza acestui studiu se află rezultatele unor cercetări anterioare efectuate de instituţii internaţionale precum The Heritage Foundation, Wall Street Journal, Frasier, Cato, Freedom House şi „Reporters sans frontieres”.