Un studiu arată un nivel scăzut de coeziune socială în Moldova

În Republica Moldova, nivelul de coeziune socială este scăzut, iar principala cauză care deteriorează această coeziune este corupția. Cetățenii nu au încredere în sistemul democratic și în statul de drept deoarece le consideră corupte. În aceste condiții, cel mai important instrument de consolidare a coeziunii vor constitui politicile de îmbunătățire a integrității  publice. Concluziile aparțin experților de la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Fundația Est-Europeană, care au prezentat miercuri, 17 aprilie, Indexul Coeziunii Sociale.

Într-o conferință de presă la IPN, Andrei Brighidin, director evaluare și dezvoltare la Fundația Est-Europeană, a menționat că, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, coeziunea socială poate fi definită ca și capacitatea unei societăți de a asigura bunăstarea socială, de a lupta împotriva excluziunii sociale și împotriva marginalizării. De asemenea, este vorba despre capacitatea de a asigura un sentiment de încredere în toți membrii societății și de apartenență la acea societate, dar nu în ultimul rând capacitatea societății de a asigura oportunități egale de mobilitate socială.

Indexul Coeziunii Sociale este calculat pe o scară de la 0 la 1, unde zero înseamnă lipsa coeziunii sociale, iar unu înseamnă coeziune socială perfectă. Pentru Republica Moldova acest scor este de 0,3. „Sunt necesare eforturi semnificative de promovare a politicilor publice autentice, care vor combate corupția și vor asigura încrederea în instituții. Există o legătură cauzală între nivelul de încredere și nivelul de bunăstare în cadrul unei societăți. Or, cu cât mai multă încredere are populația în autorități, aceasta reflectă faptul că autoritățile răspund mai bine necesităților și problemelor cu care confruntă comunitățile”, a notat Andrei Brighidin.

Rodica Ivașcu, director de programe la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, a declarat că datele pentru calcularea valorii indexului sunt colectate în baza unui sondaj de opinie, realizat în 2018. Cercetarea denotă că nivelul de încredere în partidele politice și în sistemul democratic din țară este de aproape 13%, iar nivelul de încredere în justiție – 14%. Potrivit expertei, o societate în care majoritatea membrilor săi nu consideră legitime deciziile autorităților și nu cred în statul de drept este o societate în care majoritatea nu va crede în valoarea respectării legilor, cetățenii nu vor achita impozite și vor accepta oferirea mitei. De asemenea, o astfel de societate nu va avea încredere în propria capacitate de a schimba lucrurile spre bine prin implicare civică.

Natalia Covrig, analistă de politici publice în cadrul CPD, a remarcat că nivelul coeziunii în cadrul comunității, dar și între membrii grupurilor sociale este relativ înalt – 0,7 puncte, pe scara de la 0 la 1. Se mai constată că personale cu venituri înalte sunt mai puțin tolerante față de grupurile vulnerabile. Cercetarea a mai scos la iveală că, în pofida faptului că cetățenii sunt preocupați de subiecte politice, totuși nivelul de participare în activități de interes public practic se echivalează cu zero. Potrivit expertei, principala barieră în procesul de implicare este lipsa de informare și, în aceste condiții, problema vine de la autorități sau de la organizațiile locale.

Indexul Coeziunii Sociale este realizat în cadrul proiectului „Inițiativa comună pentru oportunități egale”, implementat de către Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Cooperare, prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova.

  • andrei brighidin despre coeziunea sociala.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.