Un student va ajunge în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de comunicare mincinoasă cu bună-ştiinţă a actului de terorism. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, la 1 iunie curent, tânărul a alertat poliţia că în scurt timp va exploda căminul nr.2 al Colegiului de Ecologie din Chişinău, transmite IPN.
După ce au fost evacuate toate persoanele din incinta căminului, a fost cercetată clădirea, însă nu au fost depistate careva dispozitive explozive. În urma investigaţiilor s-a stabilit că făptaşul locuia în respectivul cămin şi este student al Colegiului de Ecologie.
Fiind audiat de procurori, inculpatul a declarat că a recurs la acest gest pe motiv că a fost alungat dintr-o odaie în care petreceau mai mulţi studenţi şi astfel a dorit să se răzbune.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la 1 an închisoare, amendă până la 500 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii până la 240 de ore.