Un sondaj de opinie concluzionează că în societatea moldovenească bărbaţii sunt mai favorizaţi decât femeile

Situaţia bărbaţilor în societatea moldovenească este mai favorabilă decât cea a femeilor, astfel încât fiecare a treia femeie s-a gândit cel puţin odată în viaţă că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi născut de sex opus, acest indice fiind de 3 ori mai mare pentru femei comparativ cu bărbaţii. Aşa arată un sondaj de opinie publică efectuat în premieră în R. Moldova, realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” în cadrul proiectului „Barometrul de Gen în R. Moldova”, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova. Potrivit sondajului, deşi în condiţiile actuale femeile sunt determinate să se implice în activităţi de muncă, ele întâmpină dificultăţi în ascensiunea profesională. Astfel, de 2,3 ori mai multe femei chestionate au avut de suferit din punct de vedere profesional din cauza că sunt femei. Datele atestă diferenţe de percepţie a femeilor şi bărbaţilor şi în funcţie de caracter, aptitudini şi interese în viaţa zilnică. Femeile sunt percepute drept fiinţe mai mult grijulii (71,4%) şi sensibile (71,8%) comparativ cu bărbaţii, cărora li se atribuie mai mult decât femeilor caracteristica de a fi violent (54,0%). O concluzie importantă a studiului constă în faptul că băieţii şi fetele sunt educaţi diferit în societatea moldovenească. Dacă în cazul educării băieţilor majoritatea respondenţilor se axează pe disciplină, atunci în cazul fetelor principiile de bază sunt hărnicia, disciplina şi ascultarea. Una dintre problemele studiate s-a referit la percepţia vieţii de cuplu. Pentru reuşita căsătoriei, majoritatea respondenţilor (peste 67%) a optat pentru dragoste, încredere între parteneri, fidelitate, sprijin reciproc şi disponibilitatea locuinţei proprii. Astfel, deşi R. Moldova este una dintre cele mai sărace ţări, populaţia consideră totuşi că pentru reuşita căsătoriei nu sunt prioritare valorile materiale, ci cele spirituale, această percepţie fiind practic unanimă atât în cazul bărbaţilor, cât şi a femeilor. Cât priveşte responsabilităţile casnice şi atitudinea faţă de ele, rezultatele obţinute evidenţiază poziţia de superioritate a bărbatului faţă de femei. Acestea, de cele mai multe ori, sunt responsabile atât de bucătărie, curăţenie în casă, spălarea rufelor şi veselei, cât şi de educaţia şi grija zilnică de copii, deşi 3/4 din respondenţi susţin că responsabilitatea creşterii copiilor revine ambilor parteneri în egală măsură. Bărbaţii sunt responsabili mai mult doar de problemele legate de reparaţii ale instalaţiilor din casă şi mai puţin grija de gospodărie în afara casei (animale, păsări etc.), unde cota de participare a femeilor este de asemenea destul de mare. Cu toate că femeile au o sumedenie de responsabilităţi casnice, ele mai sunt responsabile să facă şi cumpărăturile zilnice pentru gospodărie (48 la sută dintre respondenţi). Potrivit realizatorilor sondajului, necesitatea realizării unei cercetări de acest gen a fost condiţionată de faptul că, deşi în ultimii ani R. Moldova s-a aliniat mişcării globale de promovare a egalităţii de gen, acest proces se desfăşoară ineficient şi îngrijorător de lent. Inexistenţa unui mecanism de coordonare a activităţilor în acest domeniu, lipsa de continuitate şi consecvenţă în abordarea tematicii respective, opacitatea de gen şi eludarea aspectelor egalităţii genurilor, constituie obstacole în calea consolidării egalităţii de gen în republică, se menţionează în „Barometrul de Gen în R. Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.