Un şofer a accidentat o femeie şi a fugit de la faţa locului
O femeie de 44 de ani, din satul Olişcani, raionul Şoldăneşti a murit după ce a fost lovită de remorca unui automobil. Şoferul s-a oprit, a dus victima lângă un copac şi a rezemat-o de el, după care a părăsit locul accidentului, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, accidentul s-a produs în apropierea satului Olişcani, de unde este femeia. Cadavrul a fost găsit a doua zi, iar peste câteva zile a fost reţinut făptaşul. Este vorba despre un tânăr de 27 de ani care şi-a recunoscut fapta.
Conform statisticilor MAI, anul acesta s-au produs 51 de accidente rutiere cu părăsirea locului. 14 persoane au decedat. 46 de şoferi au fost identificaţi şi traşi la răspundere. Oamenii legii fac apel la şoferi, în cazul în care au fost implicaţi în accidente, să nu plece de faţa locului şi să cheme imediat poliţia şi ambulanţa. Părăsirea locului de accident de cele mai multe ori duce la consecinţe mult mai grave, atât pentru şoferi, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.