Un sistem nou de irigare a fost instalat în scuarul ,,Mihai Eminescu”

Un sistem nou de irigare a fost instalat la toți copacii din scuarul ,,Mihai Eminescu” din centrul capitalei. Arborii au fost plantați la sfârșitul anului trecut, înlocuind copacii bătrâni din zonă, transmite IPN.

„Muncitorii de la întreprinderea municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au instalat la rădăcinile tuturor teilor cu frunze mari, tuburi de drenaj. Funcția lor este de a capta apa de ploaie și a o direcționa direct spre sistemul radicular”, precizează Primăria capitalei.

Aproape 20 de tei au fost plantați în luna decembrie în scuarul ,,Mihai Eminescu”, după ce arborii vechi au fost tăiați de angajații de la Spații Verzi. Arborii noi sunt din specia Tilia platyphyllus.

Renovarea scuarului Mihai Eminescu a început acum trei ani, dar la scurt timp copacii au început să se usuce. Potrivit specialiștilor, cauza ar fi fost imposibilitatea pătrunderii apei la rădăcinile copacilor din cauza pavajului instalat în scuar.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.