Un sistem informaţional automatizat de evidenţă a circulaţiei moldovenilor în străinătate urmează să fie creat în următoarele două luni

Un sistem informaţional automatizat unic de evidenţă a circulaţiei cetăţenilor R. Moldova în străinătate urmează să fie creat până la 15 septembrie curent. O dispoziţie în acest sens a fost făcută de către preşedintele Vladimir Voronin joi, 24 iulie, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Preşedinţiei. Autorităţile competente de elaborarea sistemului sunt Biroul Naţional de Statistică, în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Grăniceri şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale. Totodată, şeful statului a solicitat MAI numirea, până la 1 august, în cadrului fiecărui comisariat raional de poliţie a unor responsabili pentru activităţile de prevenire şi contracarare a traficului de persoane şi migraţie ilegală. Viceprim-ministrul Victor Stepaniuc, preşedintele Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, a acuzat lipsa unei statistici concludente şi a unor activităţi analitice în legătură cu fenomenul dat, inclusiv la capitolul cazurilor penale cu implicarea oficialilor. Potrivit lui, caracterul incomplet şi al datelor oferite de agenţiile de turism „denotă implicarea eventuală a unor firme turistice în traficarea persoanelor din ţară”. Ministrul culturii şi turismului, Artur Cozma şi directorul Camerei de licenţiere, Zinaida Chistruga, au menţionat că în urma controalelor efectuate, pe parcursul anului curent au fost retrase 67 de licenţe pentru firmele turistice. Multe dintre hotărâri au fost, însă, contestate în instanţele de judecată, licenţile fiind frecvent restituite. Procurorul General, Valeriu Gurbulea a evidenţiat printre lacunele existente în depistarea şi lichidarea infracţiunilor ce ţin de traficul de fiinţe umane, urmărirea penală necalitativă, care se bazează în temei pe probele victimelor. De asemenea,a fost remarcată protecţia insuficientă a victimelor traficului de fiinţe umane, ineficienţa acţiunilor de repatriere. Ministrul afacerilor interne, Valentin Mejinschi, a declarat că în anul 2007 au fost depistate 507 infracţiuni legate de traficul de persoane, iar în primul semestru al anului 2008 – 352.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.