Un sistem de parcări – prioritatea nr. 1 a municipalității capitalei în 2022, viceprimar

Tot ceea ce ține de amenajarea parcărilor este o prioritate pentru 2022, a anunțat viceprimarul Ilie Ceban în contextul discuțiilor publice asupra proiectului Studiului de oportunitate privind implementarea Sistemului de management al parcărilor auto din municipiul Chișinău.

Se propune împărțirea orașului în trei zone. Pentru zona I se propune o taxă de parcare de 10 lei pe oră, în zona a II-a – 5 lei pe oră, iar în zona a III-ea parcare poate fi gratuită. Sâmbătă și duminică parcarea poate fi gratuită. De asemenea, în cartierele rezidențiale se propune amenajarea unor parcări pentru care beneficiarii vor putea achita abonamente lunare sau anuale. Autorii proiectului au prevăzut și parcări multietajate, construite prin parteneriate public-private și parcări la cele șapte intrări în oraș, așa încât vizitatorii capitalei să poată lăsa mașinile în parcare și să utilizeze transportul public, transmite IPN.

În vederea implementării propriului sistem de parcări, a fost luată în considerare atât experiența statelor occidentale, cât și a celor din estul Europei. „În prezent există aproximativ 50 000 de locuri de parcare. Sunt multe locuri neautorizate”, a menționat Mihai Roșcovan, reprezentantul firmei care a efectuat studiul cu privire la sistemul de parcări. În opinia sa, este necesară construirea a cel puțin încă 75 000 parcări, urmărindu-se, în timp, atingerea cifrei de 200 000, inclusiv din banii care vor fi colectați pentru serviciile de parcare oferite. Dinte acestea, 1700 de locuri pot fi în parcări supraetajate.

În viziunea autorilor studiului, sistemul poate fi implementat la mijlocul anului 2022, iar din 2024 Primăria nu va mai avea de investit în sistem pentru că veniturile vor acoperi cheltuielile. Cheltuielile preconizate din start pentru implementarea sistemului se ridică la 700 mln lei. Autorii studiului au propus înființarea unei Direcții de mobilitate urbană, care să gestioneze sistemul, cadrul Direcției transport public și căi de comunicație.

Zona I este practic zona istorică a orașului, cuprinsă în perimetrul străzilor Mihai Vitează – Ismail – Grigore Vieru – Columna, eventual până la strada Albișoara. Ceea ce este dincolo de acest perimetru constituie zona a II-a. În opinia autorilor studiului, taxele pe zone sunt flexibile, ele putând fi majorate sau reduse, în dependență de cerere.

„Pentru implementarea sistemului nu se prevăd modificări în legislația actuală, urmând să fie adoptat un regulament de către Consiliul municipal”, a menționat Mihai Roșcovan. Pentru depășirea timpului de parcare, șoferii vor putea fi amendați și chiar Direcția care va gestiona sistemul va putea evacua mașinile respective, cu achitarea de către proprietarii mașinilor a tuturor costurilor de evacuare și păstrare a automobilelor în parcări speciale.

După sistematizarea tuturor propunerilor, proiectul va fi examinat și supus votului în Consiliul municipal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.