Un proiect de lege al coaliţiei de guvernământ – respins în Parlament

Parlamentul nu a putut scuti compania de construcţii „Glorinal” de datoria faţă de bugetul de stat în valoare de circa 25 de milioane de lei. Această companie a efectuat lucrările de restaurare la Mănăstirea Curchi, dar nici statul şi nici mănăstirea nu au avut banii necesari ca să achite costul întreg al lucrărilor. Un proiect de lege care urma să asigure respectarea intereselor ambelor părţi, înaintat de un grup de deputaţi din partidele de la guvernare, nu a fost aprobat, pentru că nu a ajuns un singur vot, transmite IPN.

Deputaţii comunişti şi liberali nu au susţinut acest proiect de lege afirmând că guvernanţii fie ar încerca să spele bani, fie să acumuleze surse pentru campania electorală. Deputatul liberal-democrat, Veaceslav Ioniţă, a remarcat că „Glorinal” nu a dat în judecată Mănăstirea Curchi pentru datorie, deoarece a considerat că aceasta nu este corect şi nu este creştineşte.

Anterior, Parlamentul a mai încercat odată să scutească această companie de datoria dată printr-o prevedere în Legea bugetar-fiscală, adoptată la sfârşitul anului. Dar liberalii au contestat la Curtea Constituţională această prevedere pe motiv că Guvernul nu a avizat-o. Curtea a declarat-o neconstituţională. Parlamentul a revenit la iniţiativă după ce s-a expus pozitiv şi Guvernul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.