Un proiect de instruire moldo-polonez fost implementat în 24 de raioane

Business Consulting Institute şi Fundaţia PAUCI, din Polonia, au anunţat despre încheierea unui proiect comun desfăşurat cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei în 24 de raioane din Republica Moldova. Activităţile proiectului, lansate în aprilie 2013, au contribuit la pregătirea administraţiei publice locale şi societăţii civile din Moldova pentru a utiliza în mod eficient fondurile europene.

Proiectul a vizat specialiştii administraţiei locale şi ai organizaţiilor non-guvernamentale. Aceştia au participat la două cursuri de instruire în domeniul managementului de proiect, care au fost urmate de două vizite de studiu în Polonia, transmite IPN.

Participanţii la cele două vizite de studiu au avut ocazia să înveţe din experienţa Poloniei în implementarea proiectelor de cooperare transfrontalieră. În urma activităţilor proiectului, au fost elaborate 7 proiecte de cooperare. Un rezultat direct obţinut este calitatea mai bună a proiectelor scrise şi creşterea participării administraţiei publice locale şi a ONG-urilor la Programul Transfrontalier.

Directorul executiv al Business Consulting Institut, Veaceslav Negruţa, a spus, în conferinţa de încheiere a proiectului, că, după ce Moldova a parafat un document important la Vilnius – Acordul de Asociere cu UE, experienţa preluată de la partenerii europeni va ajuta moldovenii să atragă fonduri europene şi să implementeze programe transfrontaliere. Veaceslav Negruţa a mai spus că Polonia are cele mai mari reuşite la capitolul atragerea şi valorificarea fondurilor europene.

În cadrul proiectului au fost instruiţi 51 de reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Iar 24 de beneficiari ai proiectului au mers în 2 vizite de studiu în Polonia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.