Un preot este acuzat de încălcarea Constituţiei

Membrii Asociaţiei Pădurea-Râşcani, precum şi reprezentanţi ai altor ONG-urilor, acuză preotul-paroh al Bisericii Tuturor Sfinţilor, Boris Papuc, de încălcarea Constituţiei, prin începerea construcţiilor în spatele locaşului sfânt care este monument istoric, transmite Info-Prim Neo. Potrivit reprezentantului Asociaţiei Pădurea-Râşcani, Vitalie Voznac, au fost tăiaţi câţiva copaci şi a fost pregătit locul unde urmează să se extindă construcţia. „Biserica existentă vrem să o extindem cu doi pereţi. Dar întrucât extinderea va schimba cât de cât arhitectura monumentului, noi insistăm să primim din partea primăriei Chişinău un loc pentru zidirea unei biserici noi. Acest loc trebuie să fie neapărat în scuarul bisericii existente, ori în spatele bisericii, ori pe partea stângă”, a declarat parohul Boris Papuc. Protestatarii nu sunt de acord cu intenţiile preotului şi i-au sugerat să ceară un loc pentru construirea unei noi biserici, oriunde în altă parte decât în parcul unde este amplasat monumentul. „Autorităţile au spus că nu va fi eliberat nici un document pentru a începe construcţia, însă construcţia a început deja şi nu va fi stopată aşa cum ne-a informat persoana care a început lucrările. Autorităţile municipiului Chişinău ocupă o poziţie pasivă în legătura cu acestă construcţie”, a precizat Vitalie Voznac. Reprezentanţii Asociaţiei Pădurea-Râşcani acuză autorităţile pentru că tăierea celor 14 copaci pentru extinderea construcţiei bisericii a fost sancţionată cu doar 11 mii lei şi pentru că nu vor să observe toate pregătirile pentru construcţie chiar în zona monumentului. Oleg Brega, reprezentantul Asociaţiei Hyde Park, a menţionat, în cadrul protestului, că este împotriva distrugerii parcului şi a monumentului, acuzând preotul paroh de încălcarea Constituţiei, prin începerea construcţiei fără autorizaţie pe spaţiul public. Săptămâna trecuta Partidul Ecologist „Alianţa Verde” din Moldova a sugerat, în cadrul unei conferinţe de presă, că primăria ar trebui să acorde un loc în vederea construcţiei noii biserici, gratuit. Răspunsul venit din partea direcţiei arhitectură şi urbanism a fost unul negativ, deoarece orice teren se obţine prin licitaţie.
  • boris papuc vs vitalie voznac despre constructia bisericii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE