Un preot a lovit trei copii deplasând-se cu autoturismul la culoarea roşie a semaforului şi a fugit de la locul accidentului

Un preot a lovit trei copii deplasând-se cu autoturismul la culoarea roşie a semaforului şi a fugit de la locul accidentului. Informaţia este difuzată de Poliţia Rutieră Chişinău. Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că accidental s-a petrecut pe str.Constantin Stere, vis-à-vis de liceul “Prometeu”. Trei elevi traversau strada regulamentar, la culoarea verde a semaforului, când au fost loviţi de un autoturism Dacia-Nova, care a trecut intersecţia la culoarea roşie. Din fericire, copiii n-au suferit traume şi nu au necesitat asistenţă medicală, dar neştiind care este rezultatul impactului, şoferul n-a oprit, continuându-şi drumul. La câteva ore, însă, atât el, cât şi automobilul, au fost identificaţi. Conform poliţiei, persoana dată a mai comis o tamponare de pieton în luna august 2006. Dacă instanţa de judecată va demonstra vinovăţia suspectului, el riscă o amendă cuprinsă între 30 şi 40 de salarii minime, sau privarea pe 3 ani de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.