Consiliul de Presă din Federaţia Rusă a atenţionat postul de televiziune „Pervîi Kanal” după o plângere depusă de către Consiliul de Presă din Moldova împotriva emisiunii „Pust` govoreat” şi a moderatorului acesteia, Andrei Malahov, în legătură cu emisiunea „Prosi proscenia!” (Cere iertare) din 24 septembrie 2012 cu participarea unor minori moldoveni. Preşedintele Consiliului de Presă, Ludmila Andronic, a declarat pentru Info-Prim Neo că în decizie se constată încălcarea gravă a normelor general acceptate de etică şi deontologie profesională, care îi obligă pe jurnalişti să apere drepturile şi demnitatea minorilor. În emisiunea „Pust` govoreat” din 24 septembrie 2012 a fost dezbătut cazul care s-a produs într-un sat din raionul Floreşti, unde un adolescent a fost bătut şi umilit de către o altă adolescentă şi prietenii acesteia, iar scenele filmate ale tratamentului degradant au fost plasate pe internet. Participanţii minori ai acestei situaţii au fost invitaţi în platoul emisiunii, unde li s-a cerut să povestească detaliat cele întâmplate, să răspundă la întrebări. Ludmila Andronic a spus că decizia luată de colegii ruşi este una la care Consiliul de Presă din Moldova se aştepta. Colegii din Rusia au reacţionat prompt la plângerea din Republica Moldova şi au recunoscut toate încălcările semnalate. În decizia adoptată de Consiliul de Presă din Federaţia Rusă se menţionează caracterul manipulator al emisiunii din 24 septembrie 2012 şi faptul că moderatorul a abuzat grosolan de încrederea copiilor şi a altor oameni invitaţi de dragul ratingului emisiunii televizate. Potrivit preşedintelui Consiliului de Presă din Republica Moldova, această decizie este una în premieră în spaţiul CSI, când un post televizat dintr-un stat să fie avertizat după o plângere depusă de Consiliul de Presă din alt stat.