Un polițist și fratele acestuia, condamnați pentru trafic de influență

Un polițist din Chișinău și fratele acestuia au fost condamnați la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de influență. Decizia a fost pronunțată de către instanța de apel, după ce instanța de fond i-a achitat, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție informează că bărbaților le-a fost incriminat faptul că, în diferite perioade de timp, au pretins și ulterior unul dintre ei, care era colaborator de poliție, a primit suma de o mie de euro pentru a o transmite unui procuror din Chișinău. Polițistul susținea că are influență asupra procurorului și îl poate determina să claseze o cauză penală pornită în privința victimei pe faptul escrocheriei.

Recent, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința instanței de fond. Polițistul a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de cinci ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.