Un participant la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl a decedat la volanul automobilului
Un participant la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl a decedat, luni, 4 decembrie, la volanul automobilului cu care se deplasa.
Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că bărbatul, de 59 de ani, a oprit la intersecţia străzilor Petru Zadnipru şi Milescu Spătarul. Participanţii la trafic au depistat bărbatul zăcând în automobil şi au solicitat ambulanţa. Medicii de la Urgenţă nu au mai putut salva viaţa acestuia.
Corpul neînsufleţit al altui bărbat, de 52 de ani, a fost găsit, cu semne de moarte violentă, în orăşelul de vile situat pe traseul Chişinău-Leuşeni. Cazul este preluat de poliţia din sectorul Buiucani al capitalei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 669 de solicitări, inclusiv 57 cazuri de traumatism şi 8 ictusuri cerebrale.