Fondatorul Holdingului Accent Group, Vladimir Russu, susține că este victima unui atac raider. Potrivit lui, printr-o hotărâre a Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Ciocana, proprietățile sale private au fost transmise în folosința lui Veaceslav Platon sau a companiilor lui, una dintre care figurează în Raportul Kroll.
Omul de afaceri susține că, „ajutat de judecători și procurori, Platon a preluat, prin atac raider, două imobile de la SRL „SCM Development Mol”, firma care aparține lui. Este vorba despre „Casa Modei” de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 182 și fosta clădire ASITO de pe strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni, 57/1”.
Într-o conferință de presă la IPN, Vladimir Russu a declarat că atât el, cât și compania au fost mai rezervați în declarații și în contactul cu presa. Acest lucru a permis să fie generate tot felul de interpretări, inclusiv legate de scandalul legat de așa-numită „casa albă”, care i-a aparținut familiei sale. Și acest fapt a denaturat situația reală, aducând prejudicii afacerii sale. Ba mai mult, din lipsă de informați, a rezultat reflectarea incorectă în presă a simplei proceduri de vânzare-cumpărare, fapt ce i-a creat imaginea „omului lui Plahotniuc” sau „a omului cu banii lui Plahotniuc”. Potrivit lui, acest fapt le-a permis celor cu experiență în atacuri raider să comită astfel de acțiuni în privința sa.
„Am început activitatea în compania noastră în august 1991, odată cu Independența Republicii Moldova. Unicul partener de-a lungul activității companiei noastre a fost mama mea. Noi mereu am fost doi acționari”, a notat Vladimir Russu. Potrivit lui, compania lui a implementat diverse proiecte pentru dezvoltarea Republicii Moldova. De asemenea, au mai fost create și alte afaceri, au fost edificate sedii mari și cu renume, iar altele au fost procurate. Printre aceste ași cele două edificii care au fost cumpărate la un preț șase milioane de euro, iar apoi au mai investit încă trei milioane de euro. După reconstrucție, au devenit edificii exemple, care aduc venituri.
Fondatorul Holdingului Accent Group a menționat că, recent, juristul companiei a solicitat un act de la cadastru, iar ca urmare s-a constatat că ambele edificii au fost supuse sechestrului și au fost date pentru păstrare și folosință companiei „Interprimcolect”– parte a grupului Șor, conform Raportului Kroll 2, sau persoanei fizice Veaceslav Platon. Potrivit lui, toate aceste lucruri s-au întâmplat încă în lunile octombrie-noiembrie a anului trecut, iar despre acest lucru s-a aflat pur întâmplător, atunci când a fost solicitat acel act de la cadastru.
„Solicităm organelor superioare – Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate, Ministerul Afacerilor Interne și Consiliul Superior al Magistraturii să facă uz de pârghiile legale pentru a stopa aceasta infracțiune gravă. De asemenea, rugăm instituțiile de conducere ale statului Republica Moldova: Președinția, Parlamentul, Guvernul, precum și misiunile diplomatice și organizațiile internaționale acreditate la Chișinău, să ia atitudine față de acest act de injustiție și să condamne acest „furt în amiaza mare””, a declarat Vladimir Russu.
Avocatul Sergiu Istrati a menționat că pe 23 martie, dimineața, la oficiul din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, 182, (Casa Modei), care aparține cu drept de proprietate companiei „SCM Development Mol”, s-a prezentat un grup de persoane mascate ,de la agenția privată de pază „Bercut”, cu solicitarea de a elibera clădirea și a le transmite cheile. Între timp, reprezentanții „SCM Development Mol” au aflat că asupra clădirii ce le aparține a fost aplicat sechestru încă în luna decembrie 2020, cu dispunerea transmiterii bunurilor spre păstrare și folosință către SRL „Interprimcolect” și „Pavrapid”– companii identificate ca parte a grupului Șor, conform Raportului Kroll 2, sau către persoana fizică Veaceslav Platon.
Potrivit apărării, încheierea judecătorească a fost pronunțată de judecătoarea din Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, Maria Tertea, reținută acum trei zile pentru alte acte de corupție, iar ordonanța este semnată de procurorul delegat în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Mihai Nicolai. Instanța menționată refuza să ofere acces la materialele cauzei penale, deși era obligată să facă acest lucru imediat și necondiționat. Apărarea mai spune că aceste acțiuni de transmitere spre folosință a unui imobil (clădire de oficii) altor persoane decât proprietarul sunt vădit ilegale și contravin prevederilor Codului de Procedură Penală.
În opinia avocaților, este o încheiere judecătorească de-o gravitate fără precedent, iar lipsa unor acțiuni concrete din parte organelor abilitate va duce, indiscutabil, la o nouă condamnare a statului Republica Moldova la CEDO. „Noi am sesizat toate organele competente în acest sens în vederea elucidării situației și sperăm că totuși în final legalitatea va triumfa și situația va fi rezolvată pozitiv”, a mai spus apărătorul omului de afaceri.