Un oficial al BM susţine că aspiraţiile de integrare europeană deschid noi oportunităţi pentru R. Moldova

Aspiraţiile de integrare europeană şi paşii întreprinşi pentru realizarea acestui deziderat deschid noi oportunităţi pentru R. Moldova, a declarat directorul Operaţiuni din cadrul Băncii Mondiale (BM), Graeme Wheeler, în cadrul unei întâlniri avute vineri, 8 decembrie, cu preşedintele Vladimir Voronin. Graeme Wheeler a apreciat evoluţiile social-economice atestate în R. Moldova în ultimii 6 ani, ca urmare a reformelor promovate în diferite domenii. Oficialul BM a remarcat, de asemenea, rezultatele obţinute în combaterea şi reducerea sărăciei, nivelul căreia s-a diminuat de la 78% în anul 2001 până la 23 % în anul curent. În acelaşi timp, oficialul BM a menţionat necesitatea intensificării reformelor regulatorii, în domeniul agriculturii, a continuării acţiunilor orientate spre îmbunătăţirea mediului de afaceri şi atragerea investiţiilor. Wheeler a exprimat disponibilitatea BM de a susţine şi pe viitor R. Moldova în realizarea reformelor şi în depăşirea greutăţilor legate de împrejurările externe. În cadrul şedinţei consultative a grupului donatorilor, ce se va desfăşurat săptămâna viitoare, la Bruxelles, vor fi discutate posibilităţi concrete de acordare a asistenţei RM. Şeful statului a solicitat susţinerea Băncii Mondiale în procesul de dezvoltare a prelucrării aprofundate a producţiei agricole, produse în cadrul comunităţilor locale şi în domeniul infrastructurii de transporturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.