Un nou val de migrare a cadrelor medicale marchează regiunea transnistreană

Un nou val de migrare a cadrelor medicale marchează regiunea transnistreană. Oamenii pleacă în Rusia şi Ucraina, unde li se oferă un salariu care îl depăşeşte pe cel primit acasă de cinci-şase ori şi chiar mai mult, transmite corespondentul Info-Prim Neo Încă în luna mai, ministrul sănătăţii din regiune, Igor Tcacenko, menţiona că, în cazul în care angajaţilor medicali nu le va fi majorat salariul, atunci va avea loc o concediere în masă. Salariul mediu în sfera bugetară în Transnistria, este în jur de 1100 ruble transnistrene (1294 lei). Oficiali ai legislativului din regiune spun că este necesară stabilirea unui nivel calitativ nou de salarizare a bugetarilor, pentru ca aceştia să primească lefi de 350-500 dolari, luând în consideraţie preţurile în creştere la produsele alimentare şi la carburanţi. Parlamentul de la Tiraspol a elaborat deja un proiect, în care se preconizează ca în anul 2009 să aibă loc majorarea salariilor specialiştilor din sfera ocrotirii sănătăţii, educaţiei şi angajaţilor din organele judiciare. Proiectul va fi discutat în cadrul sesiunii următoare a Parlamentului, care va începe după concediul de vară a deputaţilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.