Un nou succes al moldovenilor în România. Interviu Info-Prim Neo cu Mihaela Chisnencu

Săptămâna trecută la Constanţa , România, a avut loc marea finală a Concursului Naţional de creaţie şi interpretare “Mamaia copiilor - 2008”. Piesa compozitorului Anatol Roşcovan şi a poetului Grigore Vieru “Vă iubesc şi zbor”, interpretată de Mihaela Chisnencu, s-a clasat pe locul doi. [ - Cum a fost la Mamaia? Eşti satisfăcută de rezultatul obţinut?] - La Mamaia întotdeauna este foarte bine: apa mării este caldă, multă lume, multă distracţie, însă eu am plecat acolo să muncesc. Moldova pentru prima dată participă la secţiunea Creaţie a acestui concurs pentru copii. Eu, însă, doi ani în urmă am câştigat Marele Premiu la secţiunea Interpretare a festivalului în cauză. De atunci interpreţii din R. Moldova nu au mai trecut nici o preselecţie. La această competiţie anual participă peste 2000 de copii din România şi R. Moldova, şi doar câteva zeci de concurenţi acced în marea finală. Cu părere dă rău, anul acesta alţi patru copii, foarte talentaţi, din Moldova n-au reuşit să depăşească etapele de preselecţie, însă impresia lăsată membrilor juriului a fost una pe măsură. Ei susţin că tinerele talente din Moldova sunt inedite, dar România e mare şi este corect ca fiecare zonă a ţării să fie reprezentată în concurs. [- În acest an Festivalul de la Mamaia a avut loc la Constanţa, a influenţat cumva acest lucru prestaţia ta?] - În nici un fel. Altă scenă n-a fost o piedică pentru cei care au venit să-şi demonstreze măiestria interpretativă şi creaţia. Preşedintele juriului, Adrian Păunescu, susţine că “Mamaia Copiilor” este un spectacol de talente în revărsare şi de caractere statornice. Festivalul a devenit deja o stare de spirit, şi prezenţa moldovenilor în finală este un semn bun pentru viitorul muzicii uşoare româneşti. Personal, m-am străduit să-mi fac lucru bine, aşa cum m-au învăţat profesorii mei: compozitorul Anatol Roşcovan, actriţa Gabi Lungu, pedagogul de vocal Eugen Iurchevici. Îmi doream să am o prestaţie pe măsura aşteptărilor autorilor piesei “Vă iubesc şi zbor”, poetul Grigore Vieru şi compozitorul Anatol Roşcovan. [ - Mizai pe un premiu?] - Întotdeauna îmi doresc acest lucru. Însă, înţeleg că nu putem avea oricând ceea ce vrem. Anatol Roşcovan a fost sceptic privind accederea piesei în finala festivalului. Spunea că moldovenii trebuie să fie mult mai buni decât concurenţii de peste Prut ca să reuşească o performanţă în România. Faptul că cei care au ajuns în finală neapărat devin laureaţi ai festivalului şi chiar câştigători demonstrează vădit acest lucru. Poetul Grigore Vieru a demonstrate mai mult optimism. El era sigur că piesa “Vă iubesc şi zbor” va fi printre cele câştigătoare. “Profesionalismul învinge întotdeauna”, ne spunea poetul. [ - Tu cum ai făcut faţă emoţiilor? ] - Galeria susţinătorilor mei nu a fost prea mare. Autorii piesei din motive de boală nu au putut veni la festival. Nici cele peste 20 de premii câştigate la diverse concursuri naţionale şi internaţionale nu au reuşit să-mi calmeze spiritul zbucimat. M-am întors la Mamaia peste un an după câştigarea Trofeului acestui prestigios festival. Eram obligată să demonstrez că am meritat acel Trofeu şi că pot lucra şi în echipă. Premiul doi nu este unul mai puţin important decât Trofeul. La secţiunea Creaţie numărul concurenţilor este de două, sau chiar de trei ori mai mare decât al celor de la Interpretare, dar premii se dau mai puţine. Colaborarea cu Anatol Roşcovan şi Grigore Vieru poate fi considerată una din cele mai reuşite din viaţa mea. Sper ca aceşti autori să-mi mai încredinţeze şi alte piese.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.