Un nou regulament urmăreşte controlul dirijat al tuberculozei în R. Moldova

Bolnavii de tuberculoză vor putea fi supuşi forţat tratamentului medicamentos doar în baza hotărârilor instanţelor de judecată. Aşa prevede un nou regulament aprobat de executiv, transmite Info-Prim Neo. Dacă bolnavul va refuza să urmeze tratamentul prescris, instituţia medico-sanitară publică va depune o cererea de spitalizare forţată şi tratament coercitiv la instanţa de judecată din raza domiciliului sau locului de aflare a pacientului. Regulamentul prevede că bolnavii de tuberculoză pot fi supuşi doar acelor limitări care sunt compatibile cu instrumentele privind drepturile omului, în vederea protejării altor persoane de riscul infectării. Pentru bolnavii care nu au poliţă de asigurare, tratamentul prin constrângere se va face din sursele Companii Naţionale de Asigurări Obligatorii de Asistenţă în Medicină. O secţiune aparte din regulament se referă la aplicarea tratamentului coercitiv pentru deţinuţii bolnavi de tuberculoză contagioasă. Potrivit ministrul sănătăţii, Larisa Cartinici, aceştia constituie două treimi din toţi bolnavii de acest fel din penitenciare. Circa 70-80 de persoane au nevoie anual de tratament specific. Ministerul Sănătăţii e de părere că aplicarea prevederilor regulamentului în cauză va contribui la preîntâmpinarea apariţiei formelor rezistente de tuberculoză, tratamentul cărora este de trei ori mai mai costisitor. Totodată, va permite controlul dirijat al acestei infecţii în R. Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.